Bănci și Asigurări

Dobanda la certificatele pe un an stationeaza la 7,2%

10.05.2007, 19:56 17

Statul a vandut certificate de trezorerie pe un an in valoare de 45,75 mil. lei (13,8 mil. euro), la o dobanda de 7,21% pe an.
Volumul atras reprezinta mai putin de 10% din suma anuntata prin prospectul de emisiune, in conditiile in care Trezoreria a respins toate ofertele de achizitie la un randament mai mare de 7,21% pe an. Cererea totala a investitorilor a fost de peste 735 mil. lei (222 mil. euro).
Titlurile vandute ieri au mers preponderent catre banci, care si-au adjudecat inscrisuri in valoare de 25,7 mil. lei. Clientii au reusit sa achizitioneze titluri in valoare de 20 mil. lei.
Randamentul mediu a coborat usor fata de cel stabilit la licitatia din aprilie, cand a fost de 7,23% pe an. Trezoreria a acceptat insa atunci sa plateasca randamente de pana la 7,39%, iar suma atrasa a fost de 422 mil. lei. La licitatia similara din martie dobanda fusese de 7% pe an.
Lichiditatea pe piata monetara a coborat semnificativ in ultimele saptamani, si pe fondul absorbtiei ridicate a Finantelor. In aceste conditii, bancile au inceput sa ceara randamente tot mai mari, in conditiile in care dobanzile pe termen scurt pe piata au urcat deja la niveluri foarte inalte. Statul insista insa sa mentina randamentele platite la un nivel scazut, preferand sa atraga sume mai mici decat cele planificate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO