Prima pagina a ZF a consemnat o declaratie a guvernatorului Mugur Isarescu potrivit careia Romania ar putea adopta euro inainte de intervalul 2012-2014. Si alte ziare au evocat aceasta afirmatie, care poate fi pusa in relatie cu observatii pe aceeasi tema ale guvernatorului Bancii Central Europene, J. Claude Trichet.
Drept este ca Mugur Isarescu a facut referire la o asemenea posibilitate. Dar tot drept este ca guvernatorul BNR a subliniat problema convergentei reale.
Chestiunea convergentei reale este, adesea, neglijata. Analisti sau oficiali guvernamentali, la noi si aiurea, se refera cu precadere la criteriile de convergenta nominala - conditiile Maastricht (inflatie mica, datorie publica sub 60% din PIB, diferential scazut de dobanda pentru obligatiunile pe termen lung, volatilitate rezonabila a cursului de schimb).
Intervin in discutie si aspecte ce definesc o "zona monetara optima" (dimensiunea si deschiderea economiei, orientarea geografica si concentrarea comertului etc.).
Conditiile Maastricht exprima o stare a economiei, dar nu pot surprinde in mod adecvat tensiuni launtrice si caracteristici ale ei, care pot conduce la derapaje, la dezechilibre ce impun corectii dureroase.
Un guvernator de banca centrala lucid nu are cum sa neglijeze problemele convergentei reale - adica functionarea pietelor muncii si ale factorilor de productie (daca exista concurenta care sa nu permita "rente" si cresteri ale preturilor excesive), rata de formare a capitalului fix, ritmul de inovare in economie - intr-un cuvant, ceea ce conditioneaza productivitatea, competitivitatea economica.
Cu ceva timp in urma am incercat sa arat in ZF de ce nu este de saga cu convergenta reala daca tintim trecerea la euro in cativa ani. Astfel, cand ajustarile nu se pot face prin preturi (inclusiv curs de schimb), ele se fac pe latura cantitativa, adica nivel de activitate economica, implicit al somajului (este vechea poveste cu ajustari in cadrul spatiului international cu un singur etalon monetar). Exista insa si o experienta relevanta a zonei euro.
Unii accentueaza beneficiile trecerii la euro, ce deriva din scaderi ale diferentialelor de dobanda (care diminueaza serviciul datoriei publice) si din stimuli creati pentru reforme de natura structurala.
Dar tot ei par sa subestimeze dezavantajele unor slabiciuni, acolo unde exista, pe planul reformelor structurale, care isi arata coltii daca adoptarea euro este prematura.
In Portugalia si Italia, de pilda, intrucat nu au avut un grad de pregatire adecvat si nici nu au continuat reformele structurale intr-un ritm corespunzator - dupa intrarea in euroland -, se simte renuntarea la politica monetara si la cea de curs de schimb proprii ca o centura sufocanta.
Explicatia este simpla: desi in primii ani scaderile de dobanzi interne (efect al intrarii in zona euro) au eliberat resurse bugetare importante, cresterile de salarii nesustinute de o dinamica a productivitatii pe masura si un ritm de inovare in industrie si servicii scazut au produs dezechilibre externe (deficite de cont curent) tot mai mari.
Si cum bugetul public este singurul instrument de corectie ramas, impasul a devenit curand iminent.
Pe de o parte, deoarece ajustari ale bugetului sunt foarte dureroase (nu mai amintesc si de situatia cand deficitul bugetar creste). Pe de alta parte, nici scaderi generalizate de salarii nominale nu sunt de contemplat din punct de vedere politic.
Pana si Spania, care are renumele unui deceniu de crestere economica impresionanta, se vede amenintata de cativa ani de efectele reducerii competitivitatii, ceea ce se vede in deficite de cont curent de peste 8% din PIB.
Spania a cunoscut un boom formidabil al constructiilor in ultimul deceniu, dar se investeste insuficient in productie; salariile au mers in sus prea iute, ca si creditul de consum. In plus, cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare, pentru educatie nu sunt la nivelul reclamat de mentinerea ritmului de crestere economica peste cel mediu din UE si de corectarea dezechilibrelor.
Unii ar spune ca dezechilibre externe mari in zona euro nu conteaza. Dar UE nu are un buget comun mare si nici nu practica transferuri catre tari care ar avea dificultati bugetare, de ajustare, foarte mari (asa cum se poate face in cazul SUA, de la guvernul federal la autoritati de stat). Deci corectiile trebuie sa se faca la un moment dat prin mijloace proprii, ceea ce poate conduce la stagnare, chiar la recesiune economica de durata.
Italia, Portugalia, Grecia (intrucat si ea are probleme cu bugetul public, cu competitivitatea), Spania ilustreaza doua categorii majore de riscuri din punct de vedere al adoptarii euro: o categorie deriva din adoptarea euro, in conditiile in care functionarea economiei, in straturile ei profunde, lasa de dorit.
O alta categorie deriva din politici publice eronate dupa momentul adoptarii euro, cand intrumentele de ajustare s-au redus, bugetul public fiind singurul instrument la indemana de corectie.
Cand politicieni si chiar economisti invoca iesirea potentiala din zona euro pentru solutionarea dezechilibrelor - prin intermediul unor deprecieri de curs -, ei lovesc in credibilitatea sistemului monetar european, a monedei comune.
Acesta este motivul pentru care sistemul euro nu trebuie sa-si permita admiteri de noi membri cu ingaduinta "politica", asa cum s-a facut poate la intrarea in UE.
Riscul este foarte mare atat pentru cei care doresc adoptarea euro (fiind deja inauntrul UE - ca Romania si alte tari din Europa Centrala), cat si pentru functionarea sistemului in ansamblu.
Guvernatorul Isarescu stie aceste aspecte si, cu temei, aduce in discutie problema convergentei reale - nu in sensul simplist, al diminuarii decalajelor de venit/locuitor, ci prin prisma nevoii de a avea piete interne flexibile, investitii productive corespunzatoare, un ritm de inovare cat mai intens.
Chiar daca productivitatea creste, daca ritmul salariilor este mai rapid, costurile pe unitatea de produs cresc, ceea ce erodeaza din competitivitate. Noi avem deficite externe in crestere continua in ultimii 4-5 ani. Nu este o drama daca se fac investitii serioase.
Dar avem semne de intrebare privind aceste investitii, tot cum avem privind educatia, inovarea etc. De aceea, cand vorbim despre posibilitatea adoptarii euro inainte de intervalul 2012-2014, trebuie sa fim constienti de implicatii.
Iar daca o vom face, sa fim in masura sa practicam politici publice (economice si sociale) consistente, care sa ne ajute sa evitam cat mai mult din dificultatile cu care se confrunta acum unele tari din euroland.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru al finantelor
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
