Bănci și Asigurări

Fara interventia BNR, leul creste din nou

22.09.2004, 00:00 12

Leul s-a apreciat ieri, din nou, atat fata de euro, cat si fata de dolar, sustinut de excedentul de valuta din piata.
Euro a inregistrat ieri o depreciere usoara, de 65 unitati, fiind evaluat de Banca Nationala la 41.143 de lei. Deprecierea dolarului a fost mai insemnata, fiind alimentata si de fluctuatiile de pe pietele internationale. Astfel, dolarul a pierdut ieri 301 unitati, pana la un curs de 33.616 lei.
Piata valutara interbancara s-a deschis ieri in cotatii de 41.100/41.130 de lei/euro, la nivelul inchiderii din ziua precedenta. Dupa sedinta tumultoasa de luni, tranzactiile au decurs ieri calm. In primele ore de tranzationare cotatiile au urcat usor, pe fondul unor cumparari de valuta, pana la 41.125/41.155 de lei/euro, nivel in jurul caruia au oscilat o perioada insemnata. Spre sfarsitul sedintei, jucatorii au inceput sa vanda valuta, cotatiile coborand sensibil. Astfel, piata s-a inchis ieri in cotatii de 41.070 de lei/euro. "Tranzactiile au decurs calm ieri, volumele fiind sensibil mai mici decat cele din ziua precedenta. Piata a corectat ieri aprecierea euro, sub presiunea unui surplus de valuta care se mentine alimentat de excedentele zilnice pe clienti, dar si de intrarile apreciabile de la casele de schimb, care nu sunt evidentiate in statisticile BNR", a comentat un dealer.
Volumul cumpararilor de vlauta de la clienti a crescut simtitor luni, pana la 113 milioane de euro, depasind cu 22 de milioane volumul vanzarilor catre acestia. Volumul operatinilor interbancare a crescut luni pana la 272 de milioane de euro, alimentat si de interventia Bancii Centrale. In aceste conditii, volumul total tranzactionat pe piata in prima zi a saptamanii a crescut sensibil, pana la 385 de milioane de euro.
Pe pietele internationale dolarul a inregistrat ieri o depreciere sensibila fata de euro. Astfel, cursul a urcat ieri de la 1,2170 dolair/euro, nivel inregistrat la deshiderea pietei, pana la 1,2265 dolari/euro. Investitorii asteptau ieri ca Banca Federala sa decida majorarea dobanzii de interventie cu 0,25 puncte procentuale, pana la 1,75% pe an.
Pe piata monetara dobanzile la depozitele pe o zi au oscilat ieri intre 17% si 18,5% pe an. Banca Nationala a intervenit ieri pentru sterilizarea excesului de moneda din piata, incercand sa atraga depozite pe o luna in valoare de 6.200 de miliarde de lei. Aceasta este a treia licitatie organizata de BNR in tot atatea sedinte consecutive. Pana la sfarsitul zilei au fost plasate depozite in valoare de 3.100 de miliarde de lei, la o dobanda de 18,75% pe an.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO