Bănci și Asigurări

Finanţare de 13 milioane de euro de la BERD pentru achiziţia a 70 de autobuze în Piteşti

Finanţare de 13 milioane de euro de la BERD pentru...

Autor: Raluca Ghinea

16.10.2014, 17:06 311

Sistemul automat de taxare va fi operat de o companie specializată.

"În 2009, oraşul Piteşti a lansat un program de investiţii în infrastructură. De atunci, mai multe străzi au fost modernizate şi s-au îmbunătăţit condiţiile de trafic şi de siguranţă rutieră. Investiţia în modernizarea sistemului public de transport este următorul pas pe care municipalitatea îl face în vederea dezvoltării infrastructurii urbane", se arată într-un comunicat al BERD.

În cadrul acordului de finanţare, BERD va facilita şi un parteneriat care va permite Publitrans să colaboreze cu un alt operator dintr-un stat membru UE pentru eficientizarea activităţii companiei, dezvoltării unui plan de afaceri pe termen lung şi adoptării unui contract de servicii publice bazat pe performanţă, în concordanţă cu nouă legislaţie a Uniunii Europene.

Contractul va asigura mai multă transparenţă şi predictibilitate în desfăşurarea serviciului de transport public, apreciază reprezentanţii BERD.

"Pentru locuitori, aceasta (modernizarea transportului - n.r.) înseamnă accesul la un serviciu de transport eficient şi de calitate, în condiţii sporite de siguranţă şi confort. De asemenea, înseamnă reducerea poluării mediului prin utilizarea autobuzelor de tip Euro 6, în conformitate cu standardele europene de protecţia mediului", a afirmat în comunicat Jean-Patrick Marquet, director BERD pentru infrastructură municipală şi de mediu.

BERD, cel mai mare investitor instituţional din România, a acordat finanţări de 6,7 miliarde euro pentru 364 de proiecte în diverse sectoare. Totodată, BERD a mobilizat pentru aceste investiţii peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO