Bănci și Asigurări

Finantari de 20 mil. euro pentru Credex pe primele trei luni

07.05.2007, 17:35 28

Credex Finantari, compania de credite de consum detinuta de retailerul Altex si de Raiffeisen Bank, a incheiat in primul trimestru al acestui an peste 40.000 de contracte de credit in valoare de circa 20 de milioane de euro.
"O comparatie cu perioada similara din 2006 nu este semnificativa, avand in vedere faptul ca implementarea Credex in Altex/ Media Galaxy s-a definitivat in a doua jumatate a anului trecut", a declarat Dorina Badea, general manager al Credex Finantari.
In prezent, compania detine peste 114 birouri implementate in toate magazinele din reteaua Altex si Media Galaxy. La nivelul anului 2006, Credex a acordat finantari de circa 45 mil. euro pentru 95.000 de clienti.
Institutia financiara nebancara si-a extins reteaua in care clientii Altex pot plati ratele aferente finantarilor si la oficiile autorizate ale Postei Romane, pe langa reteaua din magazinele Altex, Altex Megastore si Media Galaxy.
Credex si-a propus pentru acest an sa-si extinda portofoliul de produse si sa ofere solutii si altor comercianti din domeniul auto, mobila si servicii medicale.
In ceea ce priveste piata locala a creditelor de consum, Badea apreciaza ca este dificil de realizat o estimare, in conditiile in care majoritatea institutiilor financiare nebancare din Romania inca nu raporteaza rezultatele la BNR.
"Pentru viitor estimam o crestere a creditului in general, favorizata pe de o parte de decizia BNR de a elimina restrictiile la creditare si pe de alta parte de cresterea veniturilor populatiei. In acest context, piata creditelor de consum nu are decat de castigat si preconizam o evolutie ascendenta", a explicat Badea.
Credex are un capital social reprezentand echivalentul a 4,2 mil. euro si are ca actionari majoritari Raiffeisen Bank (cu o participatie de 30%) si compania olandeza Bomenveld (69,6%), detinuta indirect de Dan Ostahie, proprietarul lanturilor de magazine de electronice si electrocasnice Altex.
Oportunitatea infiintarii unei companii de credite de consum proprie a fost sesizata prima data pe piata autohtona de retailerul Flanco, care in urma cu trei ani a externalizat activitatea de creditare prin infiintarea companiei Credisson. Aceasta a fost vanduta in 2005 pentru 47 mil. euro catre Cetelem, divizia specializata in finantari pentru consum a gigantului financiar francez BNP Paribas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO