Bănci și Asigurări

Firma cipriota Sabile a luat 14,6% din ARDAF

21.02.2007, 18:47 29

Compania Sabile Limited, inregistrata in Cipru, a cumparat 14,6% din actiunile Ardaf Cluj-Napoca de la avocatul Daniel Voicu, care si-a vandut saptamana trecuta participatia de 15,88% din capitalul social al companiei in cadrul unor tranzactii de peste 28 mil. lei (7,65 mil. euro) derulate pe piata RASDAQ.
Sabile Ltd. este firma care a imprumutat grupul Tender SA, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, cu banii necesari pentru a subscrie in cadrul majorarii de capital derulate de ARDAF, necesare pentru redresarea societatii. Tender SA a gajat imprumutul cu participatia sa majoritara de la Ardaf.
Avocatul Daniel Voicu este managing partener la casa de avocatura Voicu & Filipescu. El a cumparat actiunile Ardaf in cadrul majorarii de capital derulate la inceputul acestui an, la un pret de 0,1 lei/actiune, investitia totala fiind de circa 7,5 mil. euro. In spatele achizitiei celor 14,6% din actiunile Ardaf si a firmei Sabile ar putea fi fondul de investitii ceh PPF Investments, afirma surse din piata. Oficialii companiilor nu au comentat in legatura cu aceste tranzactii. Voicu a intermediat anul trecut preluarea de catre fondul ceh a unui pachet de 20% din actiunile bancii Romexterra.
Ardaf a finalizat la sfarsitul lunii ianuarie o majorare de capital de circa 30 mil. euro, necesara pentru redresarea companiei. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a plasat compania sub supraveghere speciala la mijlocul anului trecut, din cauza scaderii nivelului de lichiditate sub limita admisa. Conducerea a fost preluata atunci de avocatul Radu Cocea, numit de catre CSA. In urma majorarii de capital, CSA a dispus scoaterea de sub administrare speciala, actionarii putand alege un nou consiliu de administratie si o noua conducere executiva. Actionarii Ardaf l-au numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie pe Daniel Tudor, fostul actionar majoritar al RAI Asigurari, preluata la finele lui ianuarie de fondul ceh PPF Investments.
Ardaf este controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, prin intermediul societatii Tender SA, care detine 56,19% din actiuni. Alti actionari sunt Raiffeisen Zentralbank, cu 7,67% din actiuni, si Clairmont Holding Ltd., cu o participatie de 3,91%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO