Bănci și Asigurări

GE Money renunta la 9% din angajati

09.03.2009, 16:47 47

Americanii de la GE Money, care detin companiile de credite si leasing Domenia, Ralfi si Motoractive, vor concedia 85 de angajati din cei 965 pe care ii are grupul pe piata locala, din cauza scaderii pietei de creditare, unde americanii se numara printre cei mai mari jucatori.

GE Money, divizia de servicii financiare a gigantului american General Electric, a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul lui 2006 printr-o investitie de 140 de milioane de euro pentru preluarea celor trei companii de la fondul RAEF. Grupul nu a publicat inca rezultatele financiare pentru anul trecut. In primele cinci luni din 2008 GE Money a acordat credite de 150 mil. euro.
"Pentru ca cererea de creditare continua sa scada, am decis sa ajustam numarul salariatilor la conditiile actuale ale pietei si la nevoile companiei. Per ansamblu, reducem numarul angajatilor cu circa 8-9%. Este vorba despre 85 de angajati, iar ajustarea se va produce pana la sfarsitul celui de-al doilea trimestru al anului 2009", a declarat pentru ZF Stefan Arzner, directorul de resurse umane al GE Money Romania. De la intrarea pe piata romaneasca americanii au investit masiv, circa 15 mil. dolari, in rebranding, extindere si angajari. GE Money a angajat in 2007 peste 300 de persoane, ajungand la aproape 900 de angajati, iar la sfarsitul anului trecut numarul angajatilor se apropia de 1.000.
"Angajatii ale caror pozitii vor fi afectate de aceasta masura vor primi inca doua salarii dupa expirarea perioadei de notificare. Vor beneficia si de servicii de asistenta in gasirea unui nou loc de munca, prin intermediul unui parteneriat cu o companie de consultanta in resurse umane", a mai spus Arzner.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO