Bănci și Asigurări

ING crede că randamentele la obligaţiunile pe unu şi trei ani ar mai putea creşte

ING crede că randamentele la obligaţiunile pe unu şi trei ani ar mai putea creşte

Autor: Claudia Medrega

07.11.2010, 23:10 41

Randamentele la titlurile de stat cu scadenţele între unu şitrei ani ar putea să mai urce, având în vedere necesarul mare definanţare al statului, consideră analiştii ING. MinisterulFinanţelor a acceptat joi la licitaţia de obligaţiuni cu scadenţala trei ani să plătească un randament de 7,1%, renunţând astfel laplafonul de 7% pe an impus în ultimele şase luni. Cu toate acestea,titlurile vândute au adus numai 120 mil. lei, sub nivelul programatde 300 mil. lei. "Deoarece majorarea de 10 puncte de bază a dus laatragerea unei sume destul de modeste, credem că pentru scadenţeleîntre un an şi trei ani s-ar mai putea înregistra creşteri înscopul acoperirii nevoilor masive de finanţare", spune Vlad Muscalu(foto), economist la ING. El consideră că titlurile de stat petermen scurt (cu scadenţa de şase luni) sunt favorizate decondiţiile ample de lichiditate, în timp ce instrumentele cuscadenţe mai lungi ar putea beneficia de perspective pozitive petermen lung. Trezoreria a emis anul acesta certificate cumaturităţi de şase luni şi un an şi obligaţiuni cu maturităţi detrei, cinci şi şapte ani. În octombrie, statul a împrumutat 3,7miliarde de lei, în creştere faţă de lunile precedente, deşi amenţinut plafonul de 7% pe an pentru randamentele plătite. INGestimează necesarul de finanţare lunară în lei pentru 2011 la4,5-6,2 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO