Bănci și Asigurări

ING vede euro aproape de 4 lei în iunie

ING vede euro aproape de 4 lei  în iunie

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

22.04.2011, 12:03 27

Cursul de schimb valutar ar putea fluctua în jurul nivelului de4,05 lei pe euro în luna mai, iar pentru iunie rata se va plasa înintervalul 4-4,05 lei pe euro, aprecierea monedei naţionale petermen scurt datorându-se în principal scăderii deficituluicomercial, potrivit unei analize ING.

Contul curent al balanţei de plăţia avut în primele două luni ale acestui an un deficit de 44milioane euro, de 17 ori mai mic faţă de nivelul de 747 milioaneeuro din aceeaşi perioadă din 2010, datorită reducerii deficituluibalanţei comerciale şi majorării excedentului transferurilorcurente, potrivit datelor prezentate săptămâna trecută de BancaNaţională a României (BNR).

În contextul dinamicii comerţuluiextern şi perspectivelor de creştere economică, analiştii ING şi-aurevizuit estimările privind balanţa comercială din acest an,anticipând scăderea deficitului. Principalul risc pentru acestscenariu este revenirea cererii interne sau un impact mai dur alcorecţiei aşteptate în privinţa cererii din partea economieigermane.

Ajustarea deficitului comercialeste pozitivă pentru leu.

"Într-o abordare ceva mai petermen scurt, anticipăm că rata de schimb valutar ar putea fluctuaîn jurul nivelului de 4,05 lei pe euro în luna mai, şi nu amexclude evoluţia cursului în principal în intervalul 4-4,05 lei peeuro în iunie", se spune în analiza ING.

Totuşi, pentru a doua jumătate aacestui an, banca anticipează că scenariul probabil estedeprecierea leului în raport cu euro, odată ce inflaţia va scădeaşi încetinirea dinamicii exporturilor va deveni maivizibilă.

BNR a publicat joi o rată dereferinţă de 4,0906 lei/euro, în urcare cu 0,48 bani faţă denivelul de miercuri, dar cu 4,5% mai mic faţă de nivelul de lasfârşitul anului trecut, de 4,2848 lei/euro. Cursul oficial dinşedinţa de miercuri, de 4,0858 lei/euro, a reprezentat minimul dinmartie 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO