BNR a mai făcut un pas în direcţia adoptării monedei uniceeuropene, lansând ieri sistemul de plăţi în euro Target 2 România,care permite băncilor locale să facă direct transferuri îneuro.
"Target 2 este un pas în direcţia adoptării euro în România.Pregătirea pentru trecerea la euro înseamnă nu numai realizareacriteriilor de convergenţă nominală, dar şi îndeplinirea cuprofesionalism şi perseverenţă a mai multor paşi. În ianuarie 2010BNR a decis ca şi România să se conecteze la acest sistem înaintede a adopta euro, urmând exemplul altor state membre din afarazonei euro. În prezent, doar Cehia, Ungaria, Suedia şi MareaBritanie nu sunt conectate la Target2", a menţionat guvernatorulBNR Mugur Isărescu.
El a amintiti că implementarea unei componente naţionale aTarget2 este obligatorie numai pentru statele membre care adoptămoneda unică.
BNR este cea de-a 24-a bancă centrală naţională care seconectează la sistemul TARGET2 - platforma unică europeană deprocesare a plăţilor în euro - dintre cele 28 bănci centrale membreale Sistemului European al Băncilor Centrale (inclusiv BancaCentrală Europeană).
Prezentla eveniment, Petre Bunescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române aBăncilor (ARB) şi vicepreşedinte al BRD-Soc Gen, a spus că ţinta pecare România şi-a propus-o pentru trecerea la euro nu estenerealizabilă. "Piesă cu piesă, în acest uriaş proiect, vom reuşisă devenim membru al zonei euro."
În plină criză a datoriilor în zona euro, în timp ce majoritateastatelor din centrul şi estul Europei amână în linişte posibileletermene de aderare, România şi-a menţinut obiectivul de trecere laeuro în 2015, ţinta reprezentând un catalizator pentru continuareareformelor.
Adoptarea euro este marea ambiţie a guvernatorului MugurIsărescu, aflat la conducerea BNR de două decenii şi era iniţialprevăzută pentru 2014, an în care se încheie şi mandatul săuactual. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentrutrecerea efectivă la euro, după o perioadă de pregătiri între 2012şi 2014.
Trecerea la euro ar reprezenta al doilea obiectiv importantatins de guvernatorul Isărescu, după ce denominarea şi trecerea laregimul de ţintire a inflaţiei în 2005 au marcat stabilizarealeului după 15 ani de tranziţie dură, timp în care inflaţia a fostgalopantă, iar cursul a avut mai multe episoade de depreciereabruptă.
După ce deficitul bugetar a explodat în anii de criză economică,iar după majorarea TVA din vara anului 2010 inflaţia şi-a reluataccelerarea, chiar guvernatorul Isărescu a admis că ţinta detrecere la euro trebuie reanalizată.
Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligateprin lege să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplineascămai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Treidintre aceste state, Slovacia, Slovenia şi Estonia, au trecut dejala euro. Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda şiPortugalia a subliniat în ultimul an dezavantajele apartenenţei laeuro şi necesitatea unor reforme profunde.
Comisioane mai mici la transferurile în euro
"Ne aşteptăm la o creştere a concurenţei pe piaţa serviciilor deplăţi în euro, la reducerea comisioanelor percepute debănci."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels