Bănci și Asigurări

Leul isi aduce aminte de zilele bune

16.12.2004, 00:00 12

Leul a inregistrat ieri prima apreciere dubla, dupa sapte sedinte de scadere. Euro a fost evaluat de Banca Nationala la 39.293 de lei, cu 112 lei mai putin decat in ziua precedenta. Dolarul a pierdut 200 de lei, pana la 29.402 lei. Acesta a fost a doua sedinta consecutiva de scadere a dolarului, dupa ce acesta a inceput sa se deprecieze pe pietele internationale.
Piata valutara interbacara s-a deschis ieri in cotatii de 39.230/39.330 de lei pentru un euro, cu aproape o suta de lei sub nivelul zilei precedente, scaderea neavand insa un motiv bine determinat. In primele ore au predominat ordinele de vanzare de valuta, euro depreciindu-se pana la cotatii de 39.150/39.250 de lei. Dupa ce acest nivel a fost atins, trendul s-a inversat, cotatiile urcand pe fondul unor cumpararilor. Maxima zilei a fost astfel atinsa in cotatii de 39.330/39.430 de lei/euro. Spre sfarsitul sedintei de tranzactionare cotatiile au coborat usor, osciland in jurul valorii de 39.250/39.350 de lei pentru un euro. "Piata a fost linistita ieri, volumele tranzactionate fiind mai mici decat cele din ziua precedenta. Banda in care au oscilat cotatiile a fost destul de ingusta, insa bancile au pastrat spreaduri mari, de o suta de lei. Scaderea cotatiilor este greu de explicat in contextul in care piata inregistreaza deficite pe clienti. Acestia stau in asteptare, sperand sa obtina un curs mai bun. Este posibil ca bancile sa vanda valuta, incercand sa atraga BNR in piata", a apreciat un dealer. Piata a inregistrat marti un deficit net pe clienti de 26 de milioane de euro, pe fondul unor vanzari catre clientI de 149 milioane de euro. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO