Bănci și Asigurări

Leul se depreciaza puternic. Dealerii spun ca va fi mai bine

24.01.2005, 00:00 10



Leul a inregistrat in ultima zi a saptamanii trecute deprecieri sensibile, atat fata de euro, cat si fata de dolar. Euro a fost evaluat vineri de Banca Nationala la 38.584 de lei, cu 586 de lei mai mult decat cotatia precedenta. Dolarul a castigat 363 de unitati, cursul urcand pana la 29.686 de lei.



Dealerii intrevad insa o refacere a leului in zilele urmatoare, in contextul in care companiile vor avea de facut plati la bugetul de stat, fiind astfel nevoite sa schimbe valuta pentru lei.



De altfel, euro a castigat in numai trei sedinte (fata de minimul inregistrat marti) o apreciere de 1.208 lei. Dolarul a avut o dinamica inca mai accentuata. Fata de minimul saptamanii, inregistrat miercuri, moneda americana era mai pretioasa vineri cu 1.099 de lei. Aprecierea sa a fost alimentata si de scaderea cursului euro/dolar pe pietele internationale.



Piata valutara interbancara s-a deschis in cotatii de 38.440/38.540 de lei pentru un euro, peste nivelul inchiderii din ziua precedenta. In primele ore de tranzactionare jucatorii au vandut valuta, in piata existand sentimentul de apreciere a leului. Astfel, cotatiile au coborat pana la o minima a zilei de 37.810/37.910 lei/euro. In scurt timp insa euro s-a apreciat pana la 38.000 de lei, nivel la care s-a tranzactionat o perioada mai mare. Ulterior, au aparut in piata ordine de cumparare substantiale, care au determinat aprecierea treptata a euro. Astfel, cotatiile au urcat pana la 38.550/38.650 de lei pentru un euro. Pana la inchiderea pietei, euro s-a apreciat la 38.600/38.700 de lei.



"Piata a fost foarte agitata vineri, volumele tranzactionate fiind in continuare substantiale. Ma asteptam la o scadere a cursului, avand in vedere ca se apropie plasile la buget. Probabil ca din nou a aparut in piata un cumparator mare, care a considerat acest nivel atractiv. Pentru zilele urmatoare, ma astept la o apreciere a leului", a apreciat un dealer. Spreadul (diferenta intre cotatiile la vanzare, respectiv la cumparare) a crescut din nou, ajungand pana la sfarsitul zilei la 150 - 200 de lei.



Piata a inregistrat joi un deficit de 20 de milioane de euro, pe fondul unor vanzari catre clienti de 129 de milioane de euro. Volumul operatiunilor interbancare a crescut de aproape doua ori fata de media zilelor precedente, ajungand la 524 de milioane de euro. Acesta reprezinta totodata recordul volumelor tranzactionate de la inceputul anului. In acest context, volumul total tranzactionat pe piata a urcat la 653 de milioane de euro.



Pe pietele internationale cursul a coborat vineri sub pragul de 1,2950 dolari/euro. Astfel, dolarul s-a apreciat pana la 1,2930 dolari/euro, nivel la care s-a tranzationat insa o perioada scurta. Pana la sfarsitul zilei cursul a urcat din nou pana la 1,3040 dolari/euro.



Banca Nationala a organizat vineri o licitatie pentru atragerea excesului de moneda din piata, la care au fost plasate depozite pe o luna in valoare de 23.000 de miliarde de lei (la nivelul planificat). Dobanda medie a crescut comparativ cu licitatia anterioara, insa ramane in continuare sub rata dobanzii de interventie anuntata de BNR (16,5% pe an). In aceste conditii dobanzile la depozitele pe o zi au urcat usor, ajungand sa oscileze intre 5% si 11% pe an, sub nivelul de la care s-au prabusit in urma cu doua saptamani. O data cu inceperea unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii luni, dobanzile la depozitele pe o zi ar putea sa inregistreze noi cresteri, spun jucatorii.
liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO