Bănci și Asigurări

Libra Bank a majorat dobânzile la depozitele în valută

Autor: Claudia Medrega

01.12.2011, 00:00 149

Libra Internet Bank, o bancă mică deţinută de fondul american de investiţii NCH, a majorat cu 0,5% dobânzile la depozitele la termen în euro, în timp ce la economiile în dolari creşterea a fost de 1%. Noile majorări sunt aplicabile atât pentru depozitele persoanelor fizice, cât şi pentru cele ale companiilor.

Banca a raportat pe 2010 un profit net în IFRS de peste 10 mil. lei, iar pe şase luni din acest an un câştig de 9,15 mil. lei, rezultate care îi permit să susţină investiţiile în servicii online. La jumătatea anului banca şi-a schimbat denumirea în Libra Internet Bank, semnalând orientarea strategică spre furnizarea de servicii financiare online. Banca deţine domeniul de internet www.internetbanking.ro, prin care funcţionează practic serviciile online oferite de Libra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO