Mihnea Tobescu, fostul şef al Chartis, preia conducerea Euroins

28 sep 2012 Autor: Adrian Dumitrache

Mihnea Tobescu, fostul şef al Chartis, preia conducerea Euroins

Mediafax Foto

Mihnea Tobescu (foto), fostul şef al Chartis România, a fost desemnat să preia conducerea companiei de asigurări Euroins, unde postul de director general a rămas vacant după plecarea lui Alin Bucşa la Astra, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa asigurărilor.

Tobescu a condus timp de zece ani, până în luna martie a acestui an, compania Chartis România, căreia i-a fost retrasă la cerere autorizaţia de funcţionare, iar portofoliul a fost transferat sucursalei Bucureşti a Chartis Europe Limited Londra.

Chartis este divizia de asigurări generale a gigantului AIG, salvat de statul american de la faliment în 2008. Bucşa a fost recrutat recent pe poziţia de preşedinte al directoratului Astra, deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, după ce condusese timp de trei ani Euroins.

Euroins, companie controlată de grupul bulgar Eurohold, practică numai asigurări generale. Asigurătorul a subscris în perioada ianuarie-iunie prime de 228 milioane de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi se situa pe locul şase în piaţa asigurărilor generale.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.09.2012

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Mihnea Tobescu
, Chartis
, Euroins
, asigurări
Vizualizari:
Printeaza
Momentan este un comentariu Comenteaza si tu
Comentarii (1):
pagubita - 10 octombrie 2012, 22:22

Imi pare rau sa spun insa euroins sunt cei mai neseriosi de pe piata. Am masina lovita de 4 luni, cu 2 reclamatii la csa, cu 2 martori cu cereri de la sofer care isi recunoaste vina si ei tot o dau ca nu s-a intamplat nimic. Sper ca oamenii sa evite aceasta companie si sa dispara de pe piata.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
Inchide