Când piaţa imobiliară din SUA s-a prăbuşit, poducând un tsunami de falimente în lumea financiară şi o criză economică globală, s-a pus în discuţie lăcomia băncilor, goana lor iresponsabilă după profituri uşoare. De atunci, multe s-au schimbat în sectorul bancar, mai ales la nivel de reglementare, pentru a se preveni o nouă astfel de criză.
Acum, persistenţa inflaţiei în ciuda creşterilor disperate de dobânzi îi face pe unii să se întrebe dacă nu cumva la criza scumpirilor contribuie chiar cei care au control asupra preţurilor, adică marile companii. Dovezile în acest sens se adună, iar dezbaterile despre lăcomia corporaţiilor şi ceea ce a început să fie cunoscut ca „greedflation“ sunt incinse nu doar în SUA, patria capitalismului, ci în multe alte locuri.
În Marea Britanie, chiar banca centrală a avertizat recent asupra pericolelor pe care le creează greedflaţia, exprimându-şi îngrijorarea că unele afaceri profită de faptul că oamenii sunt dispuşi să tolereze preţuri mai mari. Iar de aici rezultă o soluţie simplă prin care omul de rând poate lupta cu inflaţia: fiind mai atent de la cine şi cât cumpără. În teorie e uşor, în practică este mai complicat. Omul de rând va alege să cumpere mai scump de la magazinul din colţ decât mai ieftin de la kilometri distanţă.
De aceea, dacă pentru potolirea foamei de profit a băncilor a fost nevoie de reguli speciale, poate că şi pentru domolirea greedflaţiei, dacă ea este o cauză principală a inflaţiei, va fi nevoie ca legiuitorul să intervină, mai ales că inflaţia este la cote istorice. Dar chiar există greedflaţie?
În America, notează CNN, de când pandemia a început să blocheze lanţurile de aprovizionare preţurile alimentelor sunt în creştere continuă. Scumpirile nu se vor opri probabil prea curând, deşi preţurile ingredientelor au scăzut. Companiile nu coboară preţurile alimentelor pentru că nu le obligă nimic să o facă. Este un mod de a face mai mulţi bani, de altfel scopul pentru care au fost create. Profită de inflaţie. Bloomberg contribuie la dezbateri cu observaţiile directorului unei firme de analiză şi consiliere financiară. Acesta arată că echipele de management ale companiilor sunt în continuare răsplătite pentru strategii de genul „preţ mai mare chiar dacă asta înseamnă cantitate mai mică“.
Într-un astfel de mediu afacerile sacrifică bucuroase un pic de cantitate la vânzare dacă aceasta înseamnă să poată majora substanţial preţurile. Economistul se referă la companii cu nume mari. O analiză a The Guardian a găsit încă de acum un an, căutând prin rapoartele financiare ale celor mai mari companii americane, că cele mai multe dintre acestea se bucură de creşteri de profituri chiar dacă îşi scumpesc bunurile şi serviciile pentru cumpărători.
Dintre companiile ale căror profituri au crescut mai rapid decât salariile angajaţilor se disting Albertsons, un imens lanţ de magazine care vinde şi alimente, Amazon, Chevron, Nike, Procter & Gamble şi General Motors. Campioana creşterii profiturilor în doi ani este Steel Dynamics, producător de oţel, cu un avans de 809%. Spre comparaţie, în perioada analizată salariul median al angajatului american a crescut cu doar 1,6%.
The Guardian insistă pe câteva exemple, unul fiind al producătorului de ciocolată Hershey, şi explică cum ştirile au alterat probabil percepţia publicului. Despre scumpirile repetate ale produselor companiei s-a scris ca şi cum acestea ar fi, ca în cazul multor alte afaceri, acţiuni disperate ale ultimei victime a inflaţiei agresive. Însă o analiză mai atentă a rezultatelor financare sugerează o realitate complet diferită.
Profitul net al Hershey a crescut cu 62% între trimestrul patru al 2019 şi perioada similară din 2021, marja operaţională s-a lărgit, iar acţionarii au fost răsplătiţi cu răscumpărări de acţiuni de 200 de milioane de dolari. În 2022 cumpărătorii urmau să plătească şi mai mult pentru dulciuri deoarece Hershey a anunţat că ţinteşte profituri şi mai mari. Anul trecut, profiturile au urcat cu peste 11%. Dar The Guardian scrie încă din 2021 despre cum companiile îşi cresc profiturile crescând şi preţurile şi explică că acest lucru este posibil pentru că nimeni nu le opreşte. Anul acesta, răspunzând la o întrebare a BBC, John Allan, preşedintele Tesco, a spus că unele companii care vând mâncare s-ar putea să se folosească de inflaţie ca scuză pentru a majora preţurile mai mult decât este necesar. Tesco este unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din lume, cu prezenţă internaţională. John Allan a mai spus că retailerul a renunţat la un număr de furnizori britanici după discuţii „puternice“ avute cu aceştia din cauza unor majorărilor de preţuri posibil nejustificate. Marea Britanie a încheiat anul 2022 cu o inflaţie la alimente de 17%. Dar ce ar încuraja companiile să profite de durerea altora? National Public Radio din SUA aminteşte de „crima din expresul concurenţei“: acolo doar patru companii mari şi late controlează 80% din piaţa cărnii de vită şi de pui. O consolidare la acest nivel înseamnă că producătorii nu au concurenţă reală şi nu-i forţează nimic să ţină preţurile jos. Companiile au avocaţii lor în această dezbatere. Apărătorii spun că întotdeauna afacerile vor încerca să urce cât mai mult preţurile când li se permite. Bariera datorită căreia preţurile nu tind spre infinit este chiar concurenţa. Motivul pentru care companiile realizează acum profituri este că vând scump, însă nu majorează salariile angajaţilor cu cât majorează preţurile. În cele din urmă şi salariile vor creşte mai rapid. Până la urmă de ce cresc preţurile? Apărătorii companiilor dau vina pe cerere, pe cumpărător. Deşi inflaţia a accelerat, cheltuielile s-au menţinut. În unele cazuri, cheltuielile chiar au crescut. Inflaţia nu a descurajat până acum consumul, ci a erodat economiile făcute de oameni. Când consumatorul n-o să mai scoată atâţia bani din buzunar, companiile vor fi forţate să scadă preţurile. Trebuie amintit că de inflaţie profită şi guvernele deoarece inflaţia erodează datoria şi aduce la buget mai mulţi bani prin TVA.
