Bănci și Asigurări

Noi jucatori intra pe piata bancara

26.07.2007, 16:33 15

Inca patru institutii financiare europene au informat BNR ca vor oferi servicii in mod direct pe piata locala. Astfel, numarul total al jucatorilor straini care beneficiaza de "pasaportul financiar" european pentru a derula operatiuni in mod direct pe piata locala a urcat la 58. De la inceputul lui iulie, InvestKredit din Austria, Anglo Irish Bank din Irlanda si spaniolii de la Caja de Ahorros Y Monte de Piedad de Madrid au notificat BNR. Pe langa cele trei banci si PayPal S.a.r.l., cel mai mare procesator de plati online la nivel mondial, a notificat BNR in iulie. Potrivit notificarii, PayPal va derula operatiuni de atragere de depozite si alte fonduri rambursabile, acordare de credite si emitere de mijloace de plata. Oficialii PayPal au anuntat inca din primavara intrarea pe piata locala, prin oferirea de servicii de plata. Odata cu lansarea serviciilor PayPal pe piata locala, romanii pot cumpara produse sau servicii de la magazine/furnizori de servicii internationali care nu accepta plati din Romania, dar au acorduri cu PayPal. Caja Madrid, al patrulea mare jucator de pe piata spaniola, va derula, potrivit notificarii, majoritatea activitatilor permise, cu exceptia inchirierii de casete de siguranta. Austriecii de la InvestKredit, o membra a grupului Volksbank International, sunt de asemenea interesati de majoritatea activitatilor prevazute. Volksbank are deja mai multe subsidiare locale, inclusiv o banca pozitionata intre primii zece jucatori pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO