Bănci și Asigurări

Noul şef al Fiscului, Şerban Pop, jonglează cu credite de milioane de euro

Noul şef al Fiscului, Şerban Pop, jonglează cu credite de milioane de euro

Autor: Alexandru Moise, Ovidiu Bărbulescu

19.04.2012, 00:05 3062

Noul preşedinte al Fiscului, Şerban Pop (37 de ani), este avocat de profesie şi de-a lungul timpului s-a dovedit un apropiat al cercurilor financiare şi politice, indiferent de culoarea partidelor de guvernământ.

A fost şef de cabinet al ministrului de finanţe Mihai Tănăsescu din guvernul Năstase (PSD), dar şi vicepreşedinte al ANAF pe vremea lui Tăriceanu (PNL).

Şerban Pop a lucrat în Ministerul Finanţelor încă din anul 2000, când, pentru un an, s-a ocupat de consilierea pe probleme juridice la cabinetul unui secretar de stat, pentru ca ulterior, în perioada 2001-2004, să fie şeful de cabinet al ministrului Mihai Tănăsescu în guvernul condus de Adrian Năstase.

După plecarea lui Tănăsescu din postul de ministru al finanţelor, odată cu predarea de către PSD a guvernării, Şerban Pop a lucrat ca avocat într-un cabinet individual.

Din februarie 2008 el a revenit însă în aparatul de lucru al Ministerului Finanţelor, fiind numit de premierul Călin Popescu-Tăriceanu în postul de vicepreşedinte al ANAF, responsabil de coordonarea activităţilor de control financiar şi fiscal.

În această calitate, Pop a fost membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank şi reprezentant al statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la Imprimeria Naţională şi Loteria Română.

În ianuarie 2009 Pop a fost demis din postul de vicepreşedinte ANAF de către noul premier Emil Boc şi nu a mai lucrat în administraţie.

Dar şi-a păstrat postul de la CEC şi după ce PD-L a preluat controlul guvernării în toamna lui 2009 până la sfârşitul anului 2010, când a fost retras din funcţia de administrator. În 2010, într-o manieră discretă, principalul partid aflat la putere a făcut schimbări în componenţa Consiliului de Administraţie al celei mai mari bănci cu capital de stat: Enache Jiru şi Şerban Pop au fost retraşi din funcţiile de membri ai CA CEC Bank, fiind înlocuiţi cu doi oficiali de la Ministerul Finanţelor şi respectiv de la Ministerul Muncii, agreaţi de PD-L.

Din februarie 2011 şi până în prezent, Şerban Pop a lucrat ca partener la casa de avocatură Pop, Savin şi Asociaţii.

Şerban Pop îl înlocuieşte la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pe Sorin Blejnar, care conduce Fiscul din 2009, când a fost promovat de premierul Emil Boc de pe poziţia de comisar general adjunct în Garda Financiară.

Ce avere are Şerban Pop

Şerban Pop, noul şef al Fiscului, avea în anul 2009, ultimul an în care a completat o declaraţie de avere, circa 400.000 de euro în conturi, două apartamente, două terenuri, dar şi datorii la bănci de aproape două milioane de euro.

Pop avea un teren agricol de 3.123 mp în Braşov şi un teren intravilan în Alexandria de 922 mp. Cele două apartamente trecute în declaraţia de avere sunt în Bucureşti şi au suprafeţe de 63 mp, respectiv 37,12 mp. În octombrie 2008, el a vândut un imobil în curs de construire către o firmă, valoarea avansului fiind de 1,5 mil. euro.

Cel mai mare depozit bancar, de 380.000 de euro, l-a deţinut la UniCredit Ţiriac Bank. La BRD şi Banca Transilvania Pop avea în conturi 15.500 de euro şi, respectiv, 15.000 de euro.

La categoria credite, Pop a trecut în declaraţia de avere două împrumuturi cu o valoare cumulată de 880.000 de euro, contractate în 2007 de la Banca Transilvania şi scadente în 2037. De la BRD a împrumutat tot în anul 2007 suma de 970.000 de euro. El a mai avut un credit de 3,5 milioane de euro de la UniCredit Ţiriac Bank, care a fost scadent în 2010.

Ca vicepreşedinte al ANAF, Pop a încasat 59.708 lei, jumătate faţă de indemnizaţia primită de la CEC Bank, de 137.335. De la Imprimeria Naţională şi Loteria Română el a câştigat în 2008 5.663 şi, respectiv, 11.826 lei. Cumulat, veniturile ajung la circa 200.000 de lei.

Pop mai deţinea şi un ceas Patek Philippe cu o valoare de 18.500 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO