Bănci și Asigurări

Ordinele mari de vânzare de euro au coborât cursul la 4,49 lei/euro

Ordinele mari de vânzare de euro au coborât cursul la 4,49 lei/euro

Foto Silviu Matei

Autor: Monica Juganaru

18.09.2012, 00:00 115

Cursul de schimb a coborât sub 4,49 lei/euro în a doua parte a sesiunii interbancare de ieri, pe fondul unor ordine comerciale mari de vânzare de euro, potrivit dealerilor. Spre finalul şedinţei, băncile afişau cotaţii de 4,4870-4,4900 lei/euro, în scădere semnificativă faţă de nivelul consemnat la aceeaşi oră de vineri, când schimburile se perfectau la 4,5025-4,5045 lei/euro.

"După ora 13:00 au apărut ordine semnificative de la Londra, de vânzare de euro, iar minimul zilei a fost de 4,4820 lei/euro", a declarat un dealer. În schimb, valutele din regiune şi marile burse europene afişau scăderi uşoare, din cauza temerilor legate de încetinirea creşterii economice a Chinei care au eclipsat optimismul generat de declanşarea celei de-a treia runde de relaxare cantitativă de către banca centrală a SUA.

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă în scădere cu 0,67 bani, la 4,4975 lei/euro. La finalul săptămânii trecute cursul a fost de 4,5042 lei/euro. Pentru moneda americană, rata de schimb a coborât cu peste doi bani, de la 3,4514 lei/dolar la 3,4302 lei/dolar. Dobânzile practicate luni de bănci pentru depozitele plasate şi atrase cu scadenţa la o zi au crescut de la 4,53%-5,03% la 4,68-5,18% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO