Bănci și Asigurări

Pensii facultative ING pentru 13.600 de angajati ai Postei

26.06.2008, 19:17 76

10.608 angajati ai Postei Romane au ales ING Asigurari pentru aderarea la un fond de pensii private facultative, pana la sfarsitul lunii urmand sa mai adere 3.000 de angajati.
Posta Romana are circa 36.000 de salariati, dar in programul de pensii facultative sunt cuprinsi doar angajatii cu vechime de peste cinci ani in companie. Pentru angajatii sai care au aderat la ING Optim, Posta plateste o contributie lunara de 60 de lei, iar angajatii pot contribui si ei.
Acest contract creste cu circa o treime businessul ING pe segmentul pensiilor facultative, in conditiile in care la sfarsitul lunii mai compania avea 28.000 de clienti la cele doua fonduri pe care le administreaza, ING Clasic si ING Optim. Fondul ING Optim trece astfel pe primul loc pe piata dupa numarul de participanti, iar ING devine liderul pietei. Pentru ING, postasii aduc contributii anuale de 2,7 mil. euro.
Directorul general al ING Asigurari, Bram Boon, afirma ca procesul de vanzare a pensiilor facultative dureaza mult, iar in cazul Postei acesta a inceput in octombrie anul trecut.
"Companiile multinationale sunt cele mai interesate de acest produs, poate si pentru ca sunt impinse de sediile lor centrale. Au inceput sa fie interesate si companiile locale, insa societatile mici se misca foarte greu", afirma Boon.
Cei 10.608 angajati care au aderat la fondul ING reprezinta 75% din personalul Postei care participa la programul de pensii facultative, ceilalti 25% fiind clienti ai fondurilor administrate de BCR, Aviva sau Allianz-Tiriac. In prezent, ING mai negociaza 4-5 contracte mari de pensii facultative, obiectivul companiei fiind o cota de piata de 30%, ceea ce inseamna circa 60.000 de clienti.
Contractul cu Posta Romana a fost semnat prin intermediul brokerului Fehu, detinut de trei persoane fizice, Iuliana Diaconu, Mirela Plapcianu si Cristina Poenaru. "Pentru acest an ne-am propus sa intermediem 30.000-35.000 de pensii facultative. In functie de companie, comisionul poate fi de 10-12% din prima contributie", afirma Iuliana Diaconu, directorul general al Fehu, broker care activeaza si in asigurari de viata si generale. La un comision de 10%, rezulta de Fehu a incasat circa 18.000 de euro de la ING Asigurari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO