Bănci și Asigurări

ProCredit aliniaza dobanzile la depozitele in lei pe palierul de 9%

11.04.2008, 15:48 21

ProCredit Bank, un jucator de talie mica specializat pe nisa finantarii afacerilor micro, a majorat dobanzile platite la depozitele in lei atrase de la clienti cu un punct procentual. Astfel, banca plateste acum dobanzi cuprinse intre 8,75%, pentru depozitele pe o luna si 9,25% pe an, pentru plasamentele pe 12 luni. Banca ofera si depozite cu scadente mai mari, de doi sau trei ani, la care remunereaza insa o dobanda de 8% pe an. Tot mai multi jucatori isi aliniaza acum dobanzile pe palierul de 9% pe an, in conditiile in care BNR a setat dobanda de politica monetara la 9,5% in sedinta de la sfarsitul lunii martie. Unele banci platesc chiar dobanzi de peste 10% pe an, in incercarea de a-si convinge clientii sa economiseasca mai mult.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24