Bănci și Asigurări

Profitul Libra s-a înjumătăţit în primul semestru, la 4 milioane de lei

Profitul Libra s-a înjumătăţit în primul semestru, la 4 milioane de lei

Autor: Anelis Baciu

02.08.2012, 00:00 185

Libra Bank, o bancă de talie mică specializată pe nişa profesiilor liberale, a înregistrat în primele şase luni un profit de 4 milioane de lei (870.000 euro), cu 55% sub câştigul din perioada similară a anului trecut, de 9 milioane de lei.

Activele totale au crescut cu 6,5 milioane de lei în primul semestru al anului, depăşind valoarea activelor de la finele anului trecut, când se ridicau la 645 milioane lei. Potrivit unui comunicat de presă al băncii, indicele solvabilitaţii de 18%, comparabil cu cel de anul trecut, precum şi raportul dintre creditele acordate şi depozitele atrase de la clienţi asigură băncii o pozitie confortabilă pe piaţă.

Portofoliul de clienţi al Libra Bank s-a îmbunătăţit cantitativ pe segmentul profesiilor liberale şi al companiilor, banca orientându-se către companiile mari, pentru care a creat divizia Large Corporate. De asemenea, banca a continuat procesul de expansiune a reţelei teritoriale, inaugurând în acest an două noi sucursale, una la Târgu Mureş şi alta în Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels