Bănci și Asigurări

Programul „Prima casa" in versiunea maghiara ar putea fi anulat, dupa ce s-au cheltuit 5 mld. €

Programul „Prima casa" in versiunea maghiara ar putea fi anulat, dupa ce s-au cheltuit 5 mld. €

Laszlo Diosi, seful filialei locale a OTP Bank: Din 2000 incoace, guvernul maghiar a cheltuit 1.500 de miliarde de forinti (5,2 mld. euro la cursul actual, n. red.), iar acum ia in considerare diminuarea acestui program sau chiar anularea lui, deoarece nu si-a atins toate obiectivele.

08.06.2009, 00:00 52
 

„Din 2000 incoace, statul a cheltuit 1.500 mld. forinti (5,2 mld. euro la cursul actual, n. red.) pentru acest program, care nu si-a atins toate obiectivele", spune Laszlo Diosi, seful filialei locale a OTP Bank, cel mai mare grup financiar din Ungaria.

Pe plan local, Guvernul si-a propus sa acorde garantii pentru credite pentru achizitia de locuinte in limita a un miliard de euro - cel putin intr-o prima etapa. Beneficiind de garantia suverana a statului, bancile ar trebui sa reduca semnificativ dobanzile la credite, iar o alta cerinta impusa este acceptarea unui avans foarte mic din partea clientului.
In cadrul programului maghiar, cumparatorii au posibilitatea sa solicite subventionarea cu pana la 10 mil. forinti (circa 35.000 de euro) a creditelor ipotecare denominate in forinti. Aceasta facilitate a inceput sa nu mai fie folosita dupa extinderea puternica a creditelor ieftine denominate in moneda straina, puncteaza Diosi.
O a doua componenta a programului vizeaza sustinerea sectorului obligatiunilor ipotecare emise in cadrul tranzactiilor dintre creditorii ipotecari si bancile comerciale.
Subventii pentru familiile tinere
Programul guvernului maghiar este structurat pe mai multe categorii, iar cea mai cunoscuta subventie pentru locuinte este cea care se adreseaza familiilor tinere si a carei valoare depinde de numarul de copii sau de numarul membrilor familiei aflati in intretinerea solicitantului, iar subventia poate fi obtinuta doar pentru cumpararea sau construirea de imobile noi.
La acest program pot participa cetatenii maghiari care au implinit 18 ani si care in momentul solicitarii nu au in proprietate vreun imobil. In cazul familiilor care au copii, existenta si numarul acestora trebuie confirmata de catre notarul public din localitatea unde solicitantul isi are domiciliul, iar solicitantul si membrii familiei trebuie sa declare pe propria raspundere ca nu au imobile in proprietate personala.
Programul de sprijinire a cumparatorilor de locuinte contine detalii foarte bine stabilite in ceea ce priveste atat numarul de camere, cat si pretul maxim de cumparare a casei. Pentru o familie de doua persoane numarul camerelor poate fi de una pana la trei, in timp ce pentru o familie de patru persoane numarul camerelor este cuprins intre doua si patru.
Cetatenii maghiari pot solicita sprijinul de la stat si in cazul in care sunt coproprietari, cu o cota de maxim 50%, ai unui alt imobil. De asemenea, in functie de numarul copiilor aflati in intretinere subventia poate varia de la 900.000 de forinti (circa 3.200 de euro) pentru un copil si 4,6 mil. forinti (16.300 de euro) pentru patru copii. Incepand cu al cincilea copil, se acorda o subventie de 200.000 de forinti pentru fiecare.
Exista, de asemenea, posibilitatea ca un cuplu fara copii, in care niciunul dintre parteneri nu a depasit 40 ani, dar care intentioneaza sa-si cumpere o locuinta, sa solicite subventia de la stat in avans pentru viitorii lor copii. In astfel de cazuri cuplurile fara copii se angajeaza ca in termen de opt ani sa aiba doi copii, iar cuplurile care au un copil se angajeaza ca in termen de patru ani sa aiba inca un copil.
Normele si repercusiunile aferente subventiei in avans sunt, de asemenea, foarte clar definite, trebuind avute in vedere in special obligatiile de declarare. Astfel, nasterea copilului sau despartirea cuplului trebuie anuntate in termen de 60 de zile, iar evenimentele neprevazute care impiedica indeplinirea conditiilor (decesul, invaliditatea unuia dintre soti, sterilitatea etc.) in termen de 90 de zile, prin intermediul institutiei de credit care a acordat imprumutul.
Ajutor si pentru extinderea locuintei
In cazul achizitionarii locuintei si nu a construirii, vanzatorul nu poate fi ruda apropiata a solicitantului de credit subventionat. Fac exceptie de la aceasta prevedere divortul sau partajul dintre soti sau concubini in perioada casatoriei sau concubinajului. In acest caz, incetarea posesiei comune va fi dovedita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. De asemenea, pot fi contractate credite subventionate pentru extinderea sau modernizarea unei locuinte aflate deja in proprietatea solicitantului. Un credit pentru extinderea locuintei poate fi solicitat chiar daca este inca valabil creditul solicitantului finantat de stat pentru achizitionarea sau construirea aceleiasi locuinte.
In aceasta situatie, suma imprumutului pentru extindere nu poate sa depaseasca diferenta dintre 5 mil. forinti si suma imprumutului primit in momentul contractarii imprumutului pentru cumpararea sau construirea locuintei. Solicitantul este obligat, de asemenea, sa prezinte bancii copia contractului de imprumut incheiat anterior.
In Romania, Executivul a anuntat la sfarsitul lunii trecute un program despre care spune ca va garanta creditele ipotecare cu o valoare de pana la 60.000 de euro, contractate pentru achizitia de locuinte vechi sau noi. Daca in cazul Ungariei regulile sunt foarte stricte si foarte clar enuntate, la Bucuresti autoritatile au dat pana acum putine detalii privind modul in care va functiona programul „Prima casa", iar analistii se tem ca tocmai aceste detalii ar putea impiedica transformarea proiectului intr-un succes.
Beneficiarii programului „Prima casa", persoanele care nu au o locuinta in proprietate si care nu au un credit ipotecar in derulare, vor putea solicita o garantie guvernamentala pentru contractarea unui imprumut dupa ce programul va deveni operational, cel mai probabil spre sfarsitul acestei luni, potrivit ultimelor estimari ale guvernului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO