Bănci și Asigurări

Şeful BCR vede creşterea creditării din vară

Şeful BCR vede creşterea creditării diin vară

Autor: Mediafax

05.12.2010, 12:42 22

Preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, a declarat căanticipează pentru anul viitor o creştere a creditării de 5-8% pesegmentul corporate şi de circa 5% pe cel al populaţiei.

"Odată ce oamenii vor avea bani în buzunar şi încredere înlocurile de muncă, vor începe să cheltuiască din nou. Şi nu măaştept la asta până la jumătatea anului viitor", anticipeazăBruynseels.

Guvernul a aprobat, în luna iunie, Ordonanţa de Urgenţă privindcontractele de credit pentru consumatori, care a fost aprobată înSenat fără nicio modificare şi se află în prezent în dezbatere laComisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Printre cele maicunoscute prevederi ale OUG 50, care se aplică şi crediteloracordate înainte de adoptarea reglementării, se numără plafonareacomisionului de rambursare anticipată la 1% şi legarea dobânzii înfuncţie de un indice de referinţă, Euribor/Robor/Libor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO