Şeful Raiffeisen: Măsurile privind expunerea băncilor austriece vor avea impact nesemnificativ

26 ian 2012 Autor: Liviu Dadacus

Preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, a declarat ieri într-o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu că impactul noilor reglementări ale băncii centrale a Austriei privind cerinţele de capital şi lichiditate va fi nesemnificativ pentru România.

Şeful statului l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Raiffeisen, Steven van Groningen, cei doi oficiali discutând şi despre necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii.

Banca centrală a Austriei şi autoritatea de reglementare a pieţelor financiare, FMA, au propus în noiembrie anul trecut un set de măsuri privind activitatea pe pieţele din regiune a marilor bănci austriece. Astfel, băncile cu prezenţă internaţională semnificativă, respectiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, ar trebui să se asigure că creditarea efectuată de acum înainte de subsidiarele străi­ne nu va depăşi pragul de 110% din depozitele şi fi­nan­ţarea atrase de pe pie­ţe­le locale unde funcţionează.

Preşedintele Traian Bă­­sescu a declarat la sfâr­şitul anului trecut că băncile statelor europene au obţinut "profituri uriaşe" în România, iar dacă se pregătesc să o lase nefinanţată în criză este "lipsă de fair play", el spunând că vrea să creadă că statele venite mai târziu în Uniunea Europeană nu vor fi puse să plă­tească "lă­comia" băncilor.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Şeful Raiffeisen
, expunerea băncilor

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine