Bănci și Asigurări

tbi bank, cu operaţiuni în România, Bulgaria şi Grecia, raportează profit net de 11,3 mil. euro în T1/2024, plus 40% an/an. Activele totale s-au majorat cu 35%, până la 1,57 mld. euro

Petr Baron, CEO al tbi

Petr Baron, CEO al tbi

Autor: Cristina Bellu

21.05.2024, 10:43 119

tbi bank, prezentă pe pieţele din România, Bulgaria şi Grecia, a obţinut un profit net de 11,3 milioane euro în primul trimestru din acest an, cu aproape 40% mai mult faţă de rezultatul net de 8,2 milioane de euro raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare consolidate anunţate marţi de instituţie.

În perioada ianuarie-martie 2024, activele totale au atins 1,57 mld. euro, echivalentul unei creşteri de 35% faţă de T1/2023. În paralel, portofoliul de credite s-a ridicat la 1,1 mld. euro, o creştere de 28% an/an, iar venitul operaţional s-a majorat cu aproape 30%, până la 58 milioane de euro, în principal datorită unei creşteri de 36% a veniturilor nete din dobânzi.

Portofoliul de depozite al tbi bank a ajuns la 1,2 miliarde de euro la sfârşitul lunii martie 2024, o creştere solidă, de 37%, faţă de sfârşitul primului trimestru din 2023. Principalul motor a fost portofoliul de depozite la termen din retail, unde creşterea a fost şi mai mare, de 45% faţă de martie 2023.

Creşterea cu 21% a cheltuielilor generale ale băncii, până la 27 de milioane de euro, a fost determinată în principal de investiţiile în tehnologie şi în soluţii de inteligenţă artificială pentru a sprijini dezvoltarea de noi produse pe toate pieţele.

Pe parcursul primelor trei luni din 2024, tbi a continuat să încheie parteneriate cu comercianţi, inclusiv din noi segmente de piaţă cum ar fi zona panourilor solare, iar acum soluţiile de plată ale companiei sunt disponibile în peste 26.000 de puncte ale partenerilor comerciali din  pieţele sale principale de operare - România, Bulgaria şi Grecia.

Banca a gestionat aproape 500.000 de cereri de finanţare în Bulgaria, România şi Grecia în primul trimestru din 2024, marcând o creştere de 33% faţă de aceeaşi perioadă din 2023 şi a acordat 200.000 de credite în valoare de un sfert de miliard de euro, cu 21% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2023.

Creşterea s-a datorat contribuţiei segmentelor de retail în toate cele trei pieţe de operare.

„Continuăm să investim în produsele şi serviciile noastre, precum şi în mentalitatea concentrată pe inovaţie a angajaţilor noştri”, spune  Petr Baron, CEO al tbi fs.

La sfârşitul lunii martie 2024, banca avea o poziţie puternică şi robustă atât din punct de vedere al lichidităţii, cât şi al capitalului. Astfel, pe bază consolidată, rata de acoperire a lichidităţii (LCR) a fost de 722% (mult peste media sectorului bancar), iar rata de adecvare a capitalului (CAR) a fost 21,5%.

Operaţiunile tbi arată o disciplină tot mai bună în ceea ce priveşte gestionarea costurilor (46,7% raportul costuri/venituri în T1 2024 faţă de 50,1% în T1 2023), la care se adaugă un randament al portofoliului de credite de 21,7%, ceea ce permite ca rentabilitatea capitalului propriu să ajungă la 19,4%.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels