Bănci și Asigurări

Trezoreria revine la scadenţe scurte din cauza dobânzilor mari

Trezoreria revine la scadenţe scurte din cauza dobânzilor mari

Autor: Claudia Medrega

20.09.2011, 00:00 639

Ministerul Finanţelor a revenit în septembrie la emisiunile de titluri de stat cu scadenţele sub un an, planificând împrumuturi pe nouă luni sau chiar pe şase luni, în condiţiile în care s-a confruntat cu presiuni de creştere a randamentelor, iar analiştii apreciază că strategia va continua până la sfârşitul anului.

Pare să se repete astfel situaţia din a doua jumătate a anului 2010, când Trezoreria plafona constant randamentele acceptate sau vindea titluri sub nivelurile programate, în condiţiile în care ofertele băncilor erau prea scumpe.

În lunile de vară Trezoreria a încercat să împrumute lei pe termene mai mari şi a rupt tradiţia de a pune în vânzare şi certificate de stat pe şase luni, unul dintre plasamentele cele mai căutate de investitori. În intervalul iunie - august, Trezoreria s-a împrumutat prin vânzarea de certificate de trezorerie cu maturitatea de un an, care a devenit astfel cea mai scurtă scadenţă posibilă.

Din toamnă însă strategia s-a schimbat. Pentru septembrie Finanţele au programat şapte licitaţii, dintre care cea mai mare parte, atât ca valoare, cât şi ca număr, au fost pe termen scurt. Dintre cele patru licitaţii cu certificate de trezorerie două sunt pe un an, una pe şase luni şi una este pe nouă luni.

"Ministerul Finanţelor a revenit la scadenţe scurte din mai multe motive. Într-o primă fază cred că putem vorbi de incertitudinea creată chiar de Ministerul Finanţelor prin extragerea de lichiditate din piaţă pe final de iulie şi pe parcursul lunii august (probabil pentru a consolida rezerva de lichiditate). Absorbirea de lichiditate a pus presiune crescătoare asupra ratelor de dobândă pe termen scurt din piaţa monetară. Apoi, un impact semnificativ a survenit şi dinspre acceptarea de randamente tot mai mari de către Ministerul Finanţelor pentru scadenţele peste un an. Mai recent, evenimentele de la periferia zonei euro au complicat şi mai mult împrumuturile pe scadenţe lungi", a comentat Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.

La licitaţia de ieri Finanţele au atras 657,1 mil. lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţă la nouă luni, după mai bine de un an de pauză, peste nivelul programat de 500 mil. lei. Randamentul plătit a fost de 6,74%. Ultima dată Trezoreria a atras împrumuturi pe nouă luni la jumătatea lunii august de anul trecut.

Termenele mai scurte sunt preferate şi de bănci. Băncile au în general fonduri atrase pe termene scurte, de până la trei luni, atât de la clientelă, cât şi de pe piaţa interbancară şi percep ca riscant un plasament cu dobândă fixă pe termen lung.

Randamentele la titlurile de stat plătite de Ministerul Finanţelor au crescut în ultimele luni. Iar apetitul statului pentru finanţare ar putea să permită băncilor să facă presiuni pentru randamente mai mari. Volumele împrumutate în septembrie au rămas mici, fiind comparabile cu cele din luna august, când Trezoreria a atras doar 2,6 mld. lei, cu mult sub valoarea programată, de 4 mld. lei. Aceasta a fost cea mai mică sumă atrasă de la bănci într-o lună de la începutul acestui an, în condiţiile în care au reapărut tensiuni legate de nivelul randamentelor. În septembrie Ministerul Finanţelor şi-a propus să împrumute 4,7 mld. lei prin emisiuni de titluri de stat, însă până ieri sumele atrase totalizau doar 3 mld. lei.

Ţinând cont de faptul că nevoile de lichiditate până la finalul anului sunt considerabile, Chideşciuc apreciază că, probabil, Ministerul Finanţelor va plăti randamente în creştere în pofida emisiunii de titluri în euro - fie pentru piaţa externă, fie pentru cea internă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO