Bănci și Asigurări

Veniturile din prime ale BCR Asigurări au scăzut în primul semestru cu 2,2%, la 231,5 milioane lei

Autor: Adrian Dumitrache

21.08.2011, 12:28 103

BCR Asigurări a avut în primul semestru subscrieri din prime de 231,56 milioane de lei, în scădere cu 2,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit datelor companiei.

Defalcat, asigurările CASCO au înregistrat cea mai ridicată pondere în portofoliul companiei, subscrierile însumând 105,75 milioane de lei, de la 85,74 milioane de lei în iunie 2010.

În schimb, asigurările de răspundere civilă auto au coborât pe locul doi, pe fondul reducerii veniturilor de la 103,78 milioane de lei la 67,11 milioane de lei.

Asigurările de incendiu şi calamităţi naturale (clasa VIII) ocupă poziţia a treia, cu prime subscrise de 40,17 milioane de lei, în urcare cu 16,5% faţă de nivelul consemnat în perioada ianuarie-iunie 2010.

Despăgubirile achitate asiguraţilor au scăzut cu 6,7%, la 162,01 milioane de lei.

Cu un capital social de 123,39 milioane de lei, BCR Asigurări şi-a început activitatea în 2005.

Principalul acţionar este grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care deţine 95,93% din capitalul social al companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO