Burse - Fonduri mutuale

10,3% din Cemacon s-au vandut pentru 2,6 mil. euro

27.09.2007, 18:35 15

Actiunile producatorului de materiale de constructii Cemacon Zalau (CEON) au facut ieri obiectul unor tranzactii importante prin care s-a transferat peste 10% din capitalul social. Valoarea tranzactiilor s-a ridicat la 8,8 mil. lei (2,6 mil. euro) si s-au realizat la un pret mediu de
29,2 lei/actiune, putin peste cel de inchidere din sedinta precedenta. "Nu am luat parte la tranzactiile de astazi (n.r. ieri) de pe Cemacon. Nu cred ca vanzatorul a fost fondul de investitii MEI pentru ca nu e obiceiul lor sa investeasca pe termen asa de scurt. Probabil este cineva din vechiul bloc al actionariatului", a declarat Adrian Ceuca, director general adjunct al Broker Cluj, societate de brokeraj care controleaza impreuna cu alti actionari cu care actioneaza concertat peste 40% din actiunile Cemacon Zalau.
Actionarii Cemacon Zalau au aprobat, la jumatatea acestei luni, majorarea capitalul social cu 8,5 mil. lei (2,5 mil. euro), la 15,8 mil. lei (4,6 mil. euro), prin aport in numerar si incorporarea rezervelor firmei.
La 1000 de titluri detinute anterior, actionarii vor primi in cadrul operatiunii de majorare a capitalului 547 de noi actiuni si vor avea posibilitatea sa subscrie alte 612 noi titluri la valoarea nominala de 2,5 lei/actiune.
Ieri, actiunile Cemacon Zalau au fost tranzactionate la inchidere la pretul de 29,2 lei/actiune.
Compania vrea sa atraga prin majorarea de capital circa 4,5 mil. lei (1,3 mil. euro) si a aprobat contractarea unui imprumut in valoare de 8 mil. euro, destinat realizarii de investitii. Actionarii Cemacon au mai decis luna aceasta infiintarea a trei noi puncte de lucru in comune din Salaj.
Andrei Hodis, director de markerting la Cemacon Zalau, a achizitionat marti un pachet de 17.000 de actiuni ale companiei pentru suma de 471.000 de lei (circa 138.600 de euro).
Inainte de trazactiile de ieri, Ceramica Zalau avea un pachet de aproape 12,6% din actiuni, Ceramica Servici o detinere de 6,67% din titluri, iar fondul strain de investitii MEI Roemenie & Bulgarije avea o participatie de circa 10% din companie.
Cemacon a consemnat in primele sase luni o cifra de afaceri de 14,6 mil. lei (4,42 mil. euro), in crestere cu 40% fata de perioada similara a anului trecut, iar profitul net al companiei a crescut de peste doua ori, la 1,5 mil. lei (0,45 mil. euro). Compania produce blocuri ceramice, placaje si pulberi minerale folosite in constructii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO