Burse - Fonduri mutuale

Actionarii Electrocarbon Slatina vor sa aduca 5,3 mil. euro la capital

07.12.2008, 19:02 168

Producatorul de electrozi industriali Electrocarbon Slatina (ELNG) intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 20,3 milioane de lei (5,3 milioane de euro), de la 36,3 milioane de lei la 56,6 milioane de lei, prin emisiunea de actiuni noi. Actionarii companiei vor discuta propunerea conducerii la 12 ianuarie, potrivit convocatorului transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti. Operatiunea vizeaza emisiunea unui numar de 8,1 milioane de actiuni cu valoarea nominala si de emisiune de 2,5 lei/titlu. Totodata, actionarii vor discuta si aprobarea prelungirii garantiei constituite pentru scrisoarea de garantie emisa de Banca Comerciala Romana, in valoare de 9 milioane de lei, in favoarea furnizorului de cocs petrol. Electrocarbon si-a mai majorat capitalul in luna septembrie, prin aportul in numerar al actionarilor in valoare de 3,5 milioane de lei. Astfel, capitalul a fost majorat la acea data de la 32,7 milioane de lei la 36,3 milioane de lei, insa operatiunea nu a fost inca inregistrata.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO