Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile europene au crescut marţi

Acţiunile europene au crescut marţi

Autor: Ştefan Stan

04.10.2016, 12:31 175

Indicele Stoxx Europe 600 a adăugat 0,6%. Piaţa germană s-a redeschis după vacanţă, iar indicele DAX a crescut marţi dimineaţă cu 0,5%.

Indicele FTSE 100 s-a deschis peste pragul de 7.000 pentru prima oară în ultimele 16 luni, în condiţiile în care lira s-a prăbuşit la minimul ultimilor 31 de ani, chiar sub nivelul de după votul pentru Brexit. Creşterile exportatorilor au dus la creşterea indicelui FTSE 100 cu 0,8%.

Indicele Stoxx 600 a intrat în ultimele trei luni ale anului după primul avans din ultimul an. Acţiunile au crescut cu 14% faţă de minimul din iunie, iar indicele european de referinţă a recuperat din decalajul pe care îl ave aluna trecută din cauza temerilor legate de sectorul bancar european.

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a scăzut cu 0,01%. Cea mai bună performanţă a avut-o Banca Transilvania, cu o creştere de 0,84%.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO