Burse - Fonduri mutuale

Acutizarea tensiunilor din Libia pune presiune pe piaţa de capital

 Acutizarea tensiunilor din Libia pune presiune pe piaţa de capital

Autor: Stefan Musgociu

22.02.2011, 23:55 25

Pieţele externe ar putea intra într-o perioadă scurtă decorecţii, care va fi urmată şi de bursa locală, consideră DragoşDărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville.

"Bursele americane şi cele ale economiilor dezvoltate din Europaar trebui să se corecteze, ţinând cont de faptul că în ultimeledouă luni nu au existat perioade de reaşezare a preţurilor, înlipsa unui element declanşator. Până în prezent, situaţia din Egiptşi Tunisia nu a influenţat aproape deloc evoluţia burselor, însăacutizarea tensiunilor din Libia, unul dintre exportatoriiimportanţi de petrol la nivel global, ar putea constitui unprecursor al unei perioade de corecţii pe termen scurt, mai alesdupă creşterea preţului petrolului cu aproape 10%", a declaratDărăbuţ.

Tensiunile politice din Orientul Mijlociu şi nordul Africii aucontinuat să influenţeze şi marţi bursele mature, astfel că lafinalul şedinţei de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau înscădere cu până la 1,1%. Linia era urmată şi de majoritateaburselor din Europa Centrală şi de Est, care înregistrau corecţiicuprinse între 0,4% şi 1,2%.

Analistul Tradeville spune însă că rezultatele financiare buneînregistrate de majoritatea companiilor din sectorul metalurgic şidin cel al producţiei de accesorii auto reprezintă un semnalpozitiv pentru investitori.

"Producţia industrială a crescut anul trecut, activitatea laexport a firmelor din acest domeniu îmbunătăţindu-se. Acestea suntcompanii ciclice care reacţionează mai rapid decât piaţa înmomentele de inflexiune. În concluzie, pe termen mediu şi lungbursa locală ar trebui să crească odată cu ieşirea economiei dinrecesiune", a adăugat analistul.

Pe Bursa de la Bucureşti, acţiunile Fondului Proprietatea (FP)au coborât ieri din nou sub pragul de 0,6 lei/titlu, după ocorecţie de 0,83%, în condiţiile în care indicele BET a scăzut cu0,27%.

Piaţa a fost pe scădere încă din primele minute, însă cei maimulţi investitori au trecut pe poziţii de aşteptare. Astfel,cotaţiile celor mai multe acţiuni au coborât uşor, pe volume redusede tranzacţionare.

Deşi au continuat să conducă detaşat în topul lichidităţii,titlurile FP au avut un rulaj redus, de numai 8,4 milioane de lei(aproape 2 milioane de euro). Din această sumă, 2,3 mil. lei(561.000 de euro) reprezintă valoarea a două deal-uri. Lichiditateatotală a acestor acţiuni este aproape de două ori mai mică decâtsuma transferurilor realizate luni, de 16,2 mil. lei (3,8 mil.euro).

Astfel, titlurile Fondului au asigurat 61% din lichiditateapieţei acţiunilor, de 13,9 milioane lei (3,3 mil. euro).

"Fondul Proprietatea va rămâne în continuare unul dintre celemai tranzacţionate titluri locale datorită free float-ului mare,precum şi accesului mai facil al investitorilor străini la aceastăacţiune. După primele săptămâni, preţul s-a aşezat, iar de atuncifluctuează în ritm cu piaţa sau, mai bine zis, în ritm cusocietăţile financiare", a mai spus Dărăbuţ.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut ieri cu 1,27%, în timp ceacţiunile BRD au pierdut 0,79%. Acţiunile Petrom (SNP) au câştigat1,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO