Burse - Fonduri mutuale

Adamescu a castigat mai putin desi a majorat afacerile Unirea Shopping Center

Adamescu a castigat mai putin desi a majorat afacerile Unirea Shopping Center

Dan Adamescu

15.06.2009, 00:00 29

Compania Unirea Shopping Center (SCDM) a omului de afaceri Dan Adamescu, care controleaza mallul cu acelasi nume din centrul Bucurestiului si inca un centru comercial la Brasov, a inregistrat in primul trimestru un profit de 3,46 mil. lei (circa 825.000 de euro), in scadere cu 18% fata de perioada similara a lui 2008, potrivit raportului transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti.

Cifra de afaceri a crescut cu 14% fata de primul trimestru din 2008, la 24,15 mil. lei (5,7 mil. euro), insa cresterea se datoreaza in primul rand functionarii centrului comercial de la Brasov in toata perioada de raportare (primul trimestru din 2009). Mallul din Brasov a fost inaugurat in martie 2008, astfel ca nu a contribuit la rezultatele companiei din primul trimestru al anului trecut.
Scaderea profitului a fost determinata, in principal, de cresterea cheltuielilor privind ajustari de valoare ale imobilizarilor corporale si necorporale, care s-au ridicat la 7,25 mil. lei, de la 4,07 mil. lei anul trecut.
Compania nu a publicat rezultatele defalcate pe fiecare unitate in parte.
Potrivit raportului administratorilor pe 2008, centrul comercial din Bucuresti a generat anul trecut 80% din veniturile din chirii ale companiei, respectiv circa 18,7 mil. euro, in timp ce mallul din Brasov a realizat in zece luni de functionare in 2008 circa 4,7 mil. euro.
Profitul net al companiei s-a ridicat anul trecut la 9,12 mil. lei (2,48 mil. euro), de cinci ori mai mare decat in 2007. Bugetul companiei pentru 2009 nu a fost facut public pana la aceasta data.
Actionarii companiei au demarat procedurile privind vanzarea mallului din Brasov, mandatand Consiliul de Administratie sa indeplineasca toate formalitatile necesare in vederea vanzarii. Investitia totala in mallul din Brasov s-a ridicat la 35 mil. euro.
Unirea Shopping Center este controlata de sotii Dan si Carmen Adamescu, prin intermediul firmei Nova Trade, care detine 74,16% din titluri. In structura actionariatului se mai regaseste SIF Muntenia, cu 10% din titluri. Compania detine circa 7,66% din actiunile proprii, pe care vrea sa le scoata la vanzare in acest an.
Actiunile Unirea Shopping Center sunt tranzactionate in prezent la 57,5 lei, un minim al ultimilor doi ani. Capitalizarea companiei este de circa 41 mil. euro.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO