Burse - Fonduri mutuale

Adrian Ceuca: Ultimele doua sedinte au mai redus tensiunea din piata

Adrian Ceuca: Ultimele doua sedinte au mai redus tensiunea din piata
29.10.2008, 20:30 13

Bursa a incheiat ieri cea de-a doua sedinta consecutiva pe verde, cresterile inregistrate pe parcursul perioadei de tranzactionare ajungand in cazul societatilor financiare chiar si la 10%.

Spre final, cresterile s-au corectat semnificativ, indicele SIF-urilor, BET-FI, inchizand sedinta in urcare cu 1,7%, in vreme ce principalul indicator al pietei, BET, care reda evolutia primelor 10 companii in functie de lichiditate, a inchis cu 4% peste nivelul de referinta.
"Cresterile consemnate de Bursa de la Bucuresti nu au fost exclusiv influentate de evolutiile bursiere externe. Putem spune mai degraba ca avem de a face cu doua rebound-uri succesive, preturile de la inceputul saptamanii fiind mult prea mici fata de nivelul real", a declarat Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.
Cea mai mare urcare a consemnat-o in sedinta de ieri indicele energetic, BET-NG, care a inchis cu 6,4% peste nivelul de referinta atins marti. Cresterea se datoreaza in principal evolutiilor pozitive ale companiilor petroliere Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC), societati ale caror titluri au inregistrat cresteri de 13,5% si respectiv de 5,7%. Tranzactiile Petrom au facut obiectul celor mai mari tranzactii din piata, inregistrand un rulaj de 3,6 mil. lei (aproape 1 mil. euro), aferent unui volum de 21,6 mil. actiuni.
Cresterile inregistrate de companiile de utilitati au dus de asemenea la avansul indicelului energetic. Titlurile Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au urcat in sedinta de ieri cu 3,5% si respectiv cu 6,6%.
Societatile financiare de investitii au inchis la niveluri mai scazute in ciuda faptului ca pe parcursul sedintei cresterile pe SIF-uri atingeau chiar si valori de 10%. Cea mai mare crestere au inregistrat-o titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au urcat cu 4,6%, urmate de actiunile SIF Moldova (2,9%), SIF Muntenia (0,4%) si SIF Banat-Crisana (0,4%). Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au inchis la acelasi nivel de referinta, de 0,272 lei/actiune, atins in sedinta de marti.
"Ultimele doua sedinte de tranzactionare par sa mai fi redus din sentimentul de panica de pe piata, investitorii incepand sa acorde o mai mare atentie in ultima perioada fundamentelor, luand intr-o proportie mai mica in calcul stirile negative externe. Cu toate acestea, este greu de apreciat ce se va intampla, si pentru confirmarea unei reveniri de trend este nevoie de alte cateva sedinte pe plus", a adaugat Ceuca.
In sectorul bancar, titlurile BRD Groupe SocGen (BRD) au consemnat o crestere de 3,6%, in timp ce titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) si cele al Bancii Transilvania (TLV) au fost suspendate de la tranzactionare. Actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au consemnat cea mai mare crestere din randul companiilor financiare, de 5,4%.
"Pentru perioada imediat urmatoare investitorii se vor indrepta cel mai probabil catre companii 'refugiu', precum cele din domeniul energetic sau cel alimentar. Companiile din sectorul financiar vor fi evitate de catre investitori, cel putin o perioada", a incheiat Ceuca.
Pe plan extern, principalele cotatii bursiere au inchis sedintele de ieri pe plus, indicele francez CAC 40, consemnand cel mai mare avans, de 7%.
Indicele britanic urca cu 6,4%, in timp ce indicele economiei germane, DAX, cobora cu 0,7%. Indicele american Dow Jones deschidea sedinta de ieri in scadere cu pana la 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO