AIPC: SIF-urile sunt responsabile pentru eşecul listării BCR

2 sep 2011 Autor: Andrei Chirileasa

Acordul încheiat de SIF-uri cu Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, în august 2009 face practic imposibilă listarea celei mai mari bănci locale, consideră Asociaţia Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC), iar responsabilitatea acestui eşec aparţine SIF-urilor.

"Listarea BCR nu poate fi realizată la simpla cerere a SIF-urilor, întrucât Erste nu are o obligaţie valabilă de listare a BCR", arată reprezentanţii AIPC, care mai precizează că acordul dintre SIF-uri şi Erste este lipsit de valoare juridică, întrucât SIF-urile şi Erste au convenit o "amânare a listării", care, juridic, încalcă clauzele 13.2 lit. c) şi h) din contractul de privatizare a BCR.

"Amânarea listării nu era posibilă în lipsa consimţământului AVAS, care nu este parte în acord, sau în lipsa consimţământului tuturor celorlalţi acţionari minoritari, în favoarea cărora au fost prevăzute clauzele de listare. Potrivit contractului de privatizare încheiat de AVAS cu Erste în anul 2005, beneficiarii clauzelor de listare a BCR erau toţi acţionarii minoritari ai BCR şi nu doar SIF-urile, astfel că SIF-urile nu puteau dispune împreună cu Erste modificarea dreptului şi a termenului de listare prevăzute prin contractul de privatizare în favoarea tuturor acţionarilor minoritari ai BCR. În conformitate cu prevederile contractului de privatizare, listarea BCR trebuia iniţiată până în anul 2009, astfel că după această dată dreptul de a cere listarea este prescris", explică AIPC.

Acordul dintre SIF-uri şi Erste conţine, pe de altă parte, o serie de condiţionări care permit blocarea facilă a listării.

"Este regretabil că SIF-urile, care pretindeau că pot face posibilă listarea BCR, au suprimat definitiv această listare prin încheierea unui acord din care nu transpar decât clauzele amăgitoare şi interesul limitat al SIF-urilor de a-şi urmări propriul profit, cu ignorarea intereselor pieţei de capital care le întemeiază. Din această cauză, SIF-urile sunt singurele care poartă răspunderea acestui eşec pentru întreaga piaţă de capital."

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
AIPC
, bursă
, SIF-uri
, BCR
, listare

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine