Burse - Fonduri mutuale

Alro acordă acţionarilor un dividend cu un randament de 13,38%

Alro acordă acţionarilor un dividend cu un randament de...

Autor: Dan Grigore Ivan

30.04.2018, 00:03 226

Alro Slatina (ALR), cel mai mare producător de aluminiu din regiune, a aprobat un dividend brut de 0,53523 lei per acţiune, echivalentul unui randament de 13,38%. Astfel, suma totală ce va fi îndreptată către investitori este de 382 milioane lei.

Pe piaţa de capital bucureşteană, media randamentului la dividende este între 6 şi 8%, cea mai mare din lume.

Compania a realizat vânzări de 2,46 miliarde lei în 2017, cu 16% mai mult faţă de cifrele din 2016, în condiţiile în care preţul aluminiului pe bursa de mărfuri de la Londra a crescut cu peste 30% în 2017 şi a atins cele mai mari cotaţii din 2012. Alro a consemnat un profit net de 317,6 milioane lei, de aproape cinci ori mai mare decât în anul precedent, rezultat influenţat pozitiv, printre altele, şi de o depreciere a monedei americane în faţa leului.

Capitalizarea bursieră a companiei este de 2,85 miliarde lei (620 milioane euro), după ce în ultimul an acţiunile Alro au crescut cu 166%, pe fondul unor tranzacţii de 32,6 milioane lei. Structura acţionariatului Alro este formată din participaţia de 84,1% a companiei Vimetco, în vreme ce Fondul Proprietatea (FP) are o deţinere de 10,2% din producătorul de aluminiu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO