Bursa a crescut miercuri cu 0,62%, în linie cu marile pieţeeuropene, însă acţiunile Oltchim (OLT) au căzut cu 13,66%, după ceîn precedentele trei sesiuni au urcat cumulat cu 44%, iar marţi afost cedat un pachet de 8,8% din titlurile companiei.
La finalul şedinţei, acţiunile combinatului erau cotate la0,397 lei, preţ cu 13,66% sub referinţă. În cursul sesiunii auexistat momente în care pe partea de cumpărare nu era afişat niciunordin.
"Evoluţia din ultima perioadă poate fi pusă pe seama posibileiprivatizări a combinatului, dar se pare că, având în vederecorecţia de astăzi (miercuri - n.red.), unii investitori au ales săîşi marcheze profitul fără să mai aştepte o confirmare azvonurilor", a declarat Marcel Murgoci, directorul de operaţiunial Estinvest.
Mihai Alexa, analist la SSIF Broker (BRK), crede că lichiditatearedusă arată că piaţa traversează o perioadă de consolidare, dereaşezare a preţurilor înainte de începerea unui nou ciclu decreştere.
"Dacă scoatem din context tranzacţiile pe acţiunile FP şi aleBăncii Transilvania, lichiditatea este mai degrabă modestăraportat la rulajele din şedinţele anterioare, iar motivul ar fi căsuntem într-o fază de consolidare. Dintre titlurile cele mailichide, SIF-urile par a fi cel mai bine poziţionate pentru un nouimpuls ascendent după corecţiile uşoare din şedinteleprecedente", a declarat Alexa.
Ultimele transferuri cu cele mai lichide zece acţiuni, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în mediecu 0,71%. Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurileFondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI cu 1,05%peste referinţă.
Alexa crede că în perioada următoare acţiunile mai puţinlichide, respectiv cele de categoria a II-a şi o parte din cele maicunoscute de pe piaţa RASDAQ, ar putea să crească mai acceleratfaţă de evoluţia indicelui extins al bursei BET-XT.
Titlurile FP şi Banca Transilvania s-au plasat pe primele douăpoziţii în topul lichidităţii, cu operaţiuni de 7,6 mil. lei şirespectiv 7,2 mil. lei. Aceste acţiuni au asigurat 46% din rulajulpieţei. Cotaţia titlurilor FP a stagnat la 0,6085 lei, iaracţiunile băncii au avansat cu 1,23%, la 1,484 lei.
"Deciziile AGA sunt aşteptate de către investitori, mai alesprin prisma unor posibile dividende. Totodată, la începutul luniimai se vor raporta de către emitenţii importanţi rezultatelefinanciare pentru primul trimestru, care, coroborate cu datelestatistice din aceeaşi perioadă, pot crea o imagine de ansamblupentru investitori asupra evoluţiei viitoare a bursei", aexplicat brokerul.
De urmăritastăzi
Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) după ce mai mulţi insideri dincadrul societăţii au vândut pachete importante de acţiuni pe Bursă.Firmele Muntenia Consullt şi Muntenia Management au vândut fiecarecâte 120.000 de titluri în valoare de 102.000 de lei (circa 24.800de euro).
Titlurile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) care au pierdut ieri13,7% după creşterile puternice din ultimele două luni şi au închisziua la un nivel de 0,397 lei/unitate. Pachete reprezentând 8,8%din capitalul companiei s-au transferat săptămâna aceasta la preţulde 0,45 lei/unitate.
Evoluţia burselor externe după ce piaţa americană a deschis iericu un avans uşor, de circa 0,4% pe indicele S&P 500, în timp cebursele europene înregistrau creşteri de circa 0,7%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels