Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO), administratorul mai multor spaţii de cazare în staţiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun, a anunţat luni la Bursa de la Bucureşti că Florin-Horea Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcţii Temad, a ajuns la o deţinere de 5,1% din compania cu sediul în Mangalia, în urma unei tranzacţii din 19 noiembrie.
„Într-adevăr, este un sector afectat de pandemie, dar investiţiile se pot face şi contra curentului. O investiţie contra curentului are şi ea rostul ei, pe lângă cele care merg odată cu curentul. Trebuie să recunosc că a fost şi o oportunitate, iar eu cred că sectorul hotelier îşi va reveni şi atunci am decis să fac pasul acesta“, spune Florin Madar pentru ZF.
ZF a scris la finele săptămânii trecute că în sistemul bursei a fost înregistrată o tranzacţie de tip DEAL cu un număr de 29,5 milioane de acţiuni THR Marea Neagră, reprezentând 5,1% din capitalul social al companiei, tranzacţie care s-a ridicat la 3,3 milioane de lei.