Burse - Fonduri mutuale

Aviva lansează fonduri pe indicele BET şi pe BET-FI

04.07.2010, 23:27 46

Societatea de administrare a investiţiilor Aviva Investors,parte din grupul financiar omonim şi cu active în administrare decirca 20 mil. lei (4,6 mil. euro), a primit avizul ComisieiNaţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru două fonduri mutualeconstruite după structura indicelui BET şi cea a BET-FI.

Indicele BET este cel mai vizibil de pe Bursa de la Bucureşti,însă până în prezent niciun administrator nu a folosit notorietateaacestuia pentru a atrage investitori.

Prin autorizarea celor două fonduri: AI BET Index şi AI BET-FIIndex, portofoliul de fonduri de indici al Aviva se ridică la trei.Primul fond de indice din portofoliul administratorului-XT Indexurmăreşte evoluţia indicelui BET-XT şi a fost lansat la începutulacestui an. AI XT Index avea active nete de 0,2 mil. lei la finelelunii mai. Indicele BET-XT cuprinde cele mai lichide 25 de companiide pe Bursă, inclusiv SIF-urile.

Indicele BET, care cuprinde evoluţia celor mai lichide zececompanii listate la Bursă, s-a apreciat cu 1% în primele şase luni,în timp ce indicele celor cinci SIF-uri (BET-FI) a pierdut 18% înacelaşi interval.

Pentru investitori, fondurile de indici prezintă avantajul unorcosturi mult mai reduse de administrare în comparaţie cu fondurileclasice de acţiuni, având în vedere că puţine fonduri de acţiunireuşesc să supraperformeze indicilor bursieri. De exemplu, anultrecut trei fonduri de acţiuni au adus randamente mai mari decâtaprecierea indicelui BET, în timp ce un singur fond a câştigat maimult decât BET-FI. Pentru administratori, fondurile de indicireprezintă o formă de management pasiv al portofoliului, axat înprincipal pe menţinerea ponderilor din indice.

Primul fond de indice lansat pe piaţa locală este BT Index,administrat de societatea BT Asset Management, şi care a ajuns înprezent la active de 18,7 mil. lei. Minimum 75% din activelefondului sunt investite astfel încât portofoliul să reproducăstructura indicelui ROTX, restul de 25% putând fi plasate îninstrumente cu venit fix. În 2010, BT Index a înregistrat unrandament de 0,3%, în timp ce indicele pe care în copiază a crescutcu 1,53%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO