Burse - Fonduri mutuale

Bursă. 2Performant, liderul pieţei locale de marketing afiliat, afaceri de 13 mil. lei în T1/2024, în creştere cu 22% an/an. Pierderile nete, reduse

Bursă. 2Performant, liderul pieţei locale de marketing...

Autor: Eduard Ivanovici

20.05.2024, 10:36 425

Compania de tehnologie 2Performant Network (simbol bursier 2P), cel mai mare jucător de pe piaţa de marketing afiliat din România, a înregistrat în primele trei luni ale anului o cifră de afaceri de 12,75 milioane de lei, cu 22% peste nivelul aceleiaşi perioade din 2023, conform raportului financiar de la BVB.

Veniturile operaţionale s-au majorat cu 28% la 3,3 milioane de lei, în vreme ce pierderea netă a ajuns la 24.334 lei, de la un rezultat negativ de 1,47 milioane în T1/2023. EBITDA a ajuns la peste 600.000 de lei, după o pierdere netă de 1 milion de lei în primul trimestru de anul trecut. Cheltuielile au atins 15 milioane, plus 14%.

„Activele totale ale 2Performant au crescut cu 47% în primul trimestru al anului 2024, ca urmare a creşterii cu 78% a activelor imobilizate. Imobilizările au ajuns la 11,9 milioane de lei, avansul fiind determinat în principal de o creştere cu 79% a imobilizărilor necorporale, influenţate de valoarea platformei 2Performant şi de costurile echipei de Product Development şi Business Inteligence care dezvoltă permanent platforma”, scriu reprezentanţii companiei.

Acţiunile 2P se apreciau cu 3,6% la startul şedinţei de tranzacţionare de luni, 20 mai pe fondul unor tranzacţii de 36.500 de lei. Evaluată la 33,9 milioane de lei, societatea listată pe piaţa AeRO este deţinută în proporţie de 32,3% de CEO-ul şi cofondatorul Dorin Boerescu.

În 2024, cotaţia a crescut cu 4,8%, iar în ultimele 12 luni cu 51,5%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels