Burse - Fonduri mutuale

Bursa a raportat profit de 4 mil. euro, de trei ori mai mare decât în 2010. Creşterea se datorează FP

Bursa a raportat profit de 4 mil. euro, de trei ori mai mare decât în 2010. Creşterea se datorează FP

Autor: Andrei Chirileasa

13.02.2012, 00:06 312

O bună parte a profitului net, în valoare de circa 8 mil. lei, provine însă din dividendele încasate de Bursa de Valori de la Depozitarul Central, unde deţine peste 60% din acţiuni, din profitul realizat în 2010 de depozitar, care a provenit în cea mai mare parte din transferurile operate cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP). Înainte de listarea la bursă, acţiunile FP s-au tranzacţionat prin anunţuri la mica publicitate sau prin intermediul unor brokeri, dar transferul de proprietate trebuia înregistrat la Depozitarul Central, iar comi­sioanele erau mult mai mari decât cele de pe bursă.

După listarea FP, în ianuarie 2011, toate tranzacţiile s-au derulat pe bursă, iar BVB a încasat astfel comisioanele direct. Tranzacţiile cu FP au reprezentat anul trecut aproape jumătate din rulajul total pe piaţa de acţiuni şi au adus astfel aproape jumătate din cifra de afaceri a BVB. Astfel a fost posibilă creşterea profitului operaţional al bursei de la 0,3 mil. lei (în 2010) la 6,39 mil. lei (în 2011). Cu ajutorul FP, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe bursă a crescut anul trecut cu 72%, la 10,5 mld. lei. Excluzând tranzacţiile cu acţiuni FP, rulajul bursei a scăzut anul trecut, astfel că cifra de afaceri şi profitul operaţional ar fi scăzut dacă fondul nu ar fi fost listat.

Lichidităţile BVB au ajuns la 74 mil. lei

Profitul obţinut în 2011 a urcat lichidităţile bursei la 73,8 mil. lei (17 mil. euro) la finalul lunii decembrie, de la 63,3 mil. lei în decembrie 2010. Acţionarii BVB sunt tot mai nemulţumiţi de faptul că aceste lichidităţi stau în depozite bancare şi au solicitat încă de anul trecut distribuirea unui dividend special, însă aceiaşi acţionari nu au mers la AGA ca să aprobe aceste dividende.

În acest an însă este de aşteptat ca pre­siunea acţionarilor BVB pentru distribui­rea de dividende să crească. Analiştii Raiffeisen Ca­pital&Investment apreciază că întregul pro­fit net de anul trecut va fi distribuit acţio­na­rilor, ceea ce ar însemna un dividend brut de circa 2,1 lei/acţiune. Randamentul divi­den­du­lui ar fi astfel de circa 5,9%, raportat la ulti­mul preţ de vineri al acţiunilor, de 35,44 lei. De la în­ceputul anului, acţunile BVB au crescut cu 22,6%.

Este posibil ca unii acţionari să repună în discuţie propunerea de distribuire a unui dividend special din surplusul de lichidităţi. Noua conducere a BVB va trebui să vină cu un program de dezvoltare credibil pentru a-i convinge pe acţionari să renunţe la această solicitare.

Noua conducere a BVB îşi prezintă strategia

Noul consiliu de administraţie ales de acţionarii BVB pe 9 ianuarie s-a întrunit joi 9 februarie în prima şedinţă. Noii admi­nis­tratori au aprobat strategia de dezvoltare a BVB pentru următorii ani şi demararea procedurii de selecţie a unui director general cu ajutorul unei firme de recrutare. Strategia de dezvoltare urmează să fie prezentată astăzi într-o conferinţă de presă. Cu această ocazie, Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, care a fost ales în funcţia de preşedinte al BVB, va vorbi pentru prima dată despre măsurile pe care le va lua pentru dezvoltarea pieţei locale.

Tot joi, membrii Consiliului Bursei şi-au împărţit funcţiile şi şi-au stabilit atribuţiile în diferitele comitete. Astfel, Dan Paul (preşedintele Asociaţiei Brokerilor) şi Pompei Lupşan (directorul general adjunct al Intercapital Invest) vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi, iar Robert Pană (consilier juridic al Swiss Capital) va fi secretarul general al BVB.

Octavian Molnar, directorul general adjunct al IFB Finwest, va fi preşedintele Comisiei de admitere la tranzacţionare, Vale­rian Ionescu, directorul departamentului de tranzacţionare din BCR, va fi preşedintele Comisiei de reglementare şi dezvoltare pro­duse noi, iar Narcisa Oprea, avocat par­te­ner la Schoenherr şi Asociaţii, va conduce Comisia de apel.

Din consiliu mai fac parte Stere Farmache, fostul preşedinte al BVB, şi Matjaz Schroll, analist la Franklin Templeton Viena.

  • Veniturile din comisioane de tranzacţionare au crescut cu 76%, la 17,86 mil. lei, în condiţiile în care valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut anul trecut cu

  • 72%, la 10,5 mld. lei. Tranzacţiile de pe FP s-au ridicat la 5,12 mld. lei şi au adus bursei comisioane de 8,3 mil. lei.

  • Veniturile din vânzarea de date s-au ridicat la 2,14 mil. lei, în creştere cu 65%. Interesul pentru datele BVB a crescut tot datorită FP.

  • Veniturile din taxele de admitere şi menţinere la tranzacţionare au fost de 1,12 mil. lei, în creştere cu 10%.

  • Cheltuielile din exploatare au crescut cu 19%, la 15,35 mil. lei, în condiţiile în care cheltuielile cu personalul au crescut cu 3%, la 7 mil. lei.

  • Profitul operaţional a crescut de la 0,3 milioane de lei în 2010 la 6,39 milioane de lei în 2011, în timp ce rezultatul financiar s-a dublat, la 12,41 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels