Burse - Fonduri mutuale

Bursa a scăzut ieri, iar tranzacţiile încep să-şi revină

Bursa a scăzut ieri, iar tranzacţiile încep să-şi revină

Autor: Stefan Musgociu

08.11.2012, 00:05 629

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,99%, pe un rulaj în revenire şi asigurat în proporţie de 53% de deal-uri cu acţi­unile Băncii Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) şi OMV Petrom (SNP).

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, deşi bursele vest-europene au debutat pe creştere uşoară, investitorii reacţio­nând pozitiv la realegerea lui Barack Obama preşe­dinte al SUA. În a doua parte a şedinţei, pieţele externe au pierdut câştigurile şi au trecut pe scădere.

Inversarea liniei pieţelor externe a influenţat marginal piaţa de la Bucureşti, unde scăderea indicelui general BET-C a ajuns de la 0,5% la mijlocul şedinţei până la 1% la închiderea pieţei.

"Deocamdată, corecţiile pe piaţa locală sunt nesemni­ficative şi cred că se vor menţine în aceeaşi notă până la sfârşitul acestui an dacă nu avem evenimente extraordinare. Probabil o corelare cu evoluţiile pieţelor externe va exista în conti­nuare, iar în viitorul apro­piat vom asista la discuţii tensionate legate de datoria SUA şi de situaţia ma­cro­economică în UE", a declarat şeful departa­mentului de tranzacţio­nare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,83%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,99% sub nivelul de marţi. Indicele BET-XT re­flectă evoluţia primelor 25 de acţiuni ro­mâneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO