Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi propune să atragă companii străine listate pe alte burse din regiune, în condiţiile în care companiile româneşti nu au curaj să se finanţeze prin piaţa de capital, iar statul amână din nou privatizările promise.
Astfel că bursa de la Bucureşti se uită spre operatorii din regiune pentru a găsi companii. Prima pe listă este bursa din Bulgaria, un operator de talie mică în regiune, dar care de-a lungul ultimilor ani a fost curtat de marii jucători din Europa precum bursa de la Viena sau cea germană Deutsche Boerse.
Bursa din Bulgaria s-a listat pe propria platformă la începutul anului şi se pregăteşte pentru privatizare, vânzarea pachetului de 50% din capital deţinut de stat fiind estimată pentru prima jumătate a anului viitor.
Marţi 8 noiembrie, oficialii Bursei de Valori Bucureşti au semnat un memorandum de colaborare cu bursa din Bulgaria, acesta fiind primul pas pentru ca listarea unei companii bulgăreşti să fie posibilă la Bucureşti. Urmează conectarea depozitarilor centrali de pe cele două pieţe, procedură ce urmează a se încheia în următoarele două-trei luni. Oficialii celor două burse susţin că o companie listată la bursa din Bulgaria vrea să se listeze secundar la Bucureşti, pentru o lichiditate mai ridicată a acţiunilor având în vedere că tranzacţiile zilnice pe piaţa principală de la Sofia sunt în valoare de 500.000 de leva (300.000 de euro), în timp ce pe bursa românească rulajele ajung şi la 10 milioane de euro pe zi.
"Nu pot spune sigur câte companii din Bulgaria se vor lista la Bucureşti, însă ştiu că este o companie interesată, pentru că altfel nu am mai fi aici. Din câte ştiu, este un plan al managementului companiei respective, însă mai trebuie să obţină acordul acţionarilor", a spus Ivan Takev, directorul executiv al bursei de valori din Bulgaria prezent la deschiderea şedinţei bursiere a BVB de marţi. Oficialul bulgar nu a furnizat detalii despre numele sau domeniul de activitate al companiei.
Atragerea de emitenţi de pe bursele vecine a fost una dintre strategiile care au făcut din bursa de la Varşovia cel mai mare operator din Europa Centrală şi de Est. Privatizarea companiilor de stat prin bursă alături de obligarea fondurilor de pensii să investească pe piaţa locală de capital au completat modelul de succes la Poloniei.
"Este o idee foarte bună ca Bursa de la Bucureşti să se dezvolte ca un pol regional şi să atragă companii din Balcani aşa cum atrage Bursa din Polonia companii din Europa Centrală şi de Est. În paralel, Bursa trebuie să continue eforturile de a atrage companii locale", a spus Răzvan Paşol, preşedintele societăţii de brokeraj Intercapital Invest.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels