Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene au revenit pe creştere după ce deschiseseră în scădere puternică

Bursele încep ziua în scădere, Italia rămâne sub presiune

Foto: AFP

Autor: Alexandru Matei

10.11.2011, 10:38 311

Bursele europene au revenit pe creştere după ce deschiseseră în scădere puternică. La Londra indicele FTSE 100 a urcat la aproape două ore de la deschidere cu 0,12%, la Frankfurt DAX avansase cu 1,14%, iar la Paris CAC 40 creştea cu 1,37%.

Acţiunile europene au deschis în scădere, după ce ieri au înregistrat pierderi importante ca urmare a problemelor cu care se confruntă Italia.

Indicele FTSE 100 (Londra) a pierdut 1,79%, CAC 40 (Paris) 1,20%, iar DAX (Frankfurt) 1,70%.

În Statele Unite, indicele Dow Jones a închis ieri în scădere cu 3,20%, iar indicele S&P 500 a pierdut 3,67%.
Ieri randamentele obligaţiunilor pe zece ani ale Italiei au ajuns la maxime istorice de peste 7,40% pe an, în ciuda faptului că premierul Silvio Berlusconi a anunţat că va demisiona după ce Parlamentul va adopta măsurile de austeritate.

Datoria publică a Italiei se ridică la 1.900 de miliarde de euro, depăşind cu mult datoriile cumulate ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei, ţările care au primit până acum ajutor financiar extern.

Avantajul Italiei în această situaţie constă în faptul că este a treia cea mai mare piaţă de obligaţiuni suverane şi a opta cea mai mare economie a lumii.
Ministrul de finante al Germaniei Wolfgang Schaeuble a spus că Italia ar putea avea nevoie de ajutor financiar de la Uniunea Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels