Burse - Fonduri mutuale

​Care este compania de pe bursă cu cea mai mare expunere de sărbători? Indiciu: Produsele ei plac chiar şi delfinilor

​Care este compania de pe bursă cu cea mai mare expunere de sărbători? Indiciu: Produsele ei plac chiar şi delfinilor

Autor: Andrei Chirileasa

27.12.2011, 14:41 922

Perioada sărbătorilor de iarnă este extrem de importantă pentru multe companii, care realizează în câteva zile vânzări cât într-o lună din restul anului. Este vorba mai ales de companiile din sectorul bunurilor de consum şi din retail, care beneficiază în această perioadă de o promovare intensă.

Din păcate, aceste sectoare sunt foarte slab reprezentate la bursă, astfel că investitorii au puţine opţiuni pentru a beneficia de vânzările realizate de aceste companii în perioada sărbătorilor.

Totuşi, există pe bursă o companie care beneficiază an de an de o expunere tot mai ridicată în perioada sărbătorilor: Boromir Prod Buzău (SPCU).

În ultimii ani, Boromir a devenit unul dintre cei mai mari producători de cozonaci din România, iar acum aproape în orice supermarket sau hipermarket cozonacii Boromir au printre cele mai vizibile poziţionări, alături de celelalte produse de sezon. În plus, în ultimii ani a existat o tendinţă ca românii să consume mai mulţi cozonaci din comerţ în locul celor făcuţi în casă.

Rezultatele pe trimestrul al patrulea, pe care compania le va publica în februarie, vor arăta în ce măsură se va transforma acest avantaj sezonier în vânzări mai mari.

Boromir Prod Buzău face parte din grupul Boromir, controlat de Constantin Boromiz. Compania, cu operaţiuni în sectorul de morărit şi panificaţie, a reuşit să stopeze în acest an declinul afacerilor din 2009 şi 2010, înregistrând la nouă luni vânzări de 110 mil. lei, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010.

În ultimul trimestru al anului trecut, vânzările Boromir au fost de 38 mil. lei, reprezentând 30% din vânzările pe tot anul, de 127 mil. lei.

Compania a relansat în ultimii ani şi celebrii covrigi de Buzău, printr-o campanie de publicitate derulată atât la TV cât şi pe internet. Spotul cu delfinii din Dâmboviţa a făcut senzaţie pe internet.

Profitul companiei a continuat să scadă în acest an, pânăla 120.000 de lei în primele nouă luni, ceea ce a determinat şi evoluţia negativă a preţului acţiunilor, care au scăzut cu peste 40% de la începutul anului.

La preţul actual, de 0,155 lei/acţiune, Boromir Prod are o capitalizare de 36 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO