Burse - Fonduri mutuale

Ce acţiuni câştigă cel mai mult din listarea Fondului Proprietatea

Autor: Adrian Cojocar

22.12.2010, 23:55 28

Pentru investitorii care vor să profite din listarea FP, darcărora reglementările nu le permit să cumpere acţiuni la FP câttimp acesta nu este listat, sau care nu au la dispoziţie sumesuficient de mari pentru a cumpăra titluri de pe piaţa "gri",acţiunile BVB, IFR sau SIF-urile ar putea fi cele mai bunealternative.

BVB ar avea cel mai mult de câştigat, ca urmare a creşteriitranzacţiilor din piaţă, odată cu listarea FP, în timp ce fonduladministrat de Intercapital sau SIF Moldova, care au cumpărat înacest an peste 1% din FP, ar putea beneficia de creşterea preţuluiacestor titluri după listare.

Mulţi investitori şi-au făcut deja aceste calcule, astfelexplicându-se de ce acţiunile BVB au crescut cu peste 60% de lalistare, de ce titlurile IFR se tranzacţionează cu 14% peste preţuldin IPO şi de ce acţiunile SIF2 au câştigat 19% de la finele luniimai, în timp ce restul SIF-urilor au stagnat. Plasamentele de 70mil. lei în acţiuni FP reprezintă peste 5% din activul SIF2.

În cazul acţiunilor BVB, creşterea s-a datorat mai alesachiziţiilor realizate de investitorii străini. Astfel, fondurileErste au ajuns să deţină aproape 5% din capitalul Bursei şiFranklin Templeton, administratorul FP, a ajuns la circa 2% dinacţiuni. De cealaltă parte, casele de brokeraj autohtone au fostvânzători neţi în ultimele luni, profitând de creşterea preţuluipentru a-şi lichida din participaţii şi pentru a-şi mai acoperipierderile operaţionale din ultimii doi ani.

Potrivit analiştilor, free-float-ul (n.red. - acţiunile liberela vânzare) Bursei este de circa 2,6 mld. euro, iar valoareaFondului Proprietatea, la valoarea justă de 0,7 - 0,8 lei/acţiuneconsiderată de aceştia, se situează tot în jurul cifrei de 2,6 mld.euro. Cum free-float-ul Fondului Proprietatea depăşeşte 50%,valoarea acţiunilor tranzacţionate în mod curent pe piaţă ar puteasă urce cu 50% numai din listarea Fondului Proprietatea, considerăanaliştii.

Statul intenţionează să vândă anul viitor un pachet de 9,84% dinPetrom şi câte 15% din capitalul Transgaz, Transelectrica şiRomgaz. În cel mai optimist scenariu, care cuprinde toate acestelistări şi oferte de vânzare din partea statului, free-float-ulBursei s-ar putea majora de două ori, până la 5,2 mld. euro, iarcapitalizare ar urca cu circa 23%.

"Bursa din România a fost ţinută pe loc de factorul economiccare şi acum este incert, dar tinde spre o îmbunătăţire şi faptulcă nu avem emitenţi lichizi pe piaţă presupune riscul să rămâicaptiv. Dacă se vor face listări mari la anul, şi devine din ce înce mai evident acest lucru, atunci şi riscul de lichiditate sediminuează. Nivelul general de interes al investitorilor depindefoarte mult de listări şi este de aşteptat ca acesta să seîmbunătăţească dacă vor veni emitenţi noi pe piaţă", spune FlorinIlie, şeful departamentului Pieţe de Capital la ING Bank.

Cea mai mare creştere înregistrată de acţiunile BVB a avut locîn luna august când titlurile s-au apreciat cu 25% pe fondulanunţului făcut de reprezentanţii Franklin Templeton privindlistarea Proprietatea în luna ianuarie din 2011.

Analiştii BCR au opinii diferite în ceea ce priveşteperspectivele acţiunilor BVB şi iFond.

"Pentru o companie evaluată la de peste 20 de ori veniturileoperaţionale aşa cum este BVB mi-e greu să justific că acţiunileacesteia nu sunt supraevaluate. iFond este o altă poveste. Este unprodus pragmatic care mizează pe Fondul Proprietatea şi care acumpărat acţiuni la un preţ mai mic decât ce indică analiştii înacest moment ca fiind o valoare justă a acţiunilor. Fondul deţineşi SIF-uri care cred că sunt tranzacţionate la discounturiexagerate, de peste 60% faţă de active", spune Mihai Căruntu,analist la BCR-Erste.

iFond Financial a atras, prin oferta publică iniţială, înspecial investitori mici locali care căutau expunere pe FondulProprietatea, dar nu dispuneau de sume suficient de mari pentru acumpăra acţiuni la fond.

Căruntu mai crede că odată cu listarea Fondului Proprietatea,titlurile SIF-urilor ar putea fi susţinute de investitorii străini,care vor dori să-şi completeze portofoliile şi cu alte acţiunilichide de pe Bursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO