Burse - Fonduri mutuale

CNVM a avizat majorarea de capital a Bursei din Sibiu

CNVM a avizat majorarea de capital a Bursei din Sibiu
30.06.2008, 19:13 15

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avizat recent modificarea autorizatiei de functionare a Bursei din Sibiu ca urmare a inregistrarii majorarii capitalului acesteia cu 13,2 milioane de lei (circa 3,6 milioane de euro), la aproape 20,6 milioane de lei (5,6 milioane de euro), potrivit buletinului publicat periodic de institutie. De asemenea, CNVM a mai avizat modificarea autorizatiei de functionare a Casei Romane de Compensatii, in urma procesului de majorare a capitalului social al acesteia, de la 5,7 milioane de lei (1,5 milioane de euro) pana la 8,6 milioane de lei. (2,3 milioane de euro). Operatiunile sunt destinate atingerii de catre cele doua institutii a nivelului minim de capital cerut de legislatie, care in cazul Bursei din Sibiu este de 5 milioane de euro. Presedintele Bursei din Sibiu, Teodor Ancuta (foto) a anuntat la inceputul anului ca va incepe demersurile pentru listarea actiunilor Sibex pe viitoarea piata spot pe care intentioneaza sa o lanseze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO