Burse - Fonduri mutuale

CNVM isi reduce veniturile si comisioanele ca sa salveze Bursa din criza

CNVM isi reduce veniturile si comisioanele ca sa salveze Bursa din criza

Femeile care conduc CNVM (de la stanga la dreapta): Carmen Eugenia Negoita (vicepresedinte), Gabriela Anghelache (presedinte), Dorina Teodora Mihailescu (comisar).

05.02.2009, 19:25 122

"Am pregatit un program de sprijinire a pietei de capital pe timp de criza, care vizeaza in primul rand modificari privind regulamentul de venituri al Comisiei, reduceri de cote si tarife, si masuri care sa sprijine emitentii", a declarat pentru ZF Gabriela Anghelache, presedintele CNVM.

Planul anticriza al Comisiei cuprinde 12 masuri, dintre care cele mai importante sunt: reducerea cu jumatate a cotei aplicate la valoarea tranzactiilor derulate in piata si stabilirea acesteia la nivelul de 0,04% pentru perioada 1 februarie-31 iulie 2009. Comisia va suspenda pana la sfarsitul anului 2009 cota procentuala aplicata la valoarea tranzactiilor derulate cu titluri de stat, va mentine pana la sfarsitul anului masura de suspendare a cotei de 0,1% aplicata la valoarea ofertelor publice de vanzare efectuate in vederea admiterii la tranzactionare pentru companiile de stat.
Institutia de supraveghere a pietei de capital se angajeaza ca va autoriza imediat si fara costuri documentele de oferta publica initiala pentru companiile la care statul detine participatii, va suspenda tarifele percepute pentru modificarea actelor constitutive ale societatilor de brokeraj in cazul fuziunilor acestora.
Comisia va face public oficial planul de sprijinire a pietei de capital cel mai probabil la inceputul saptamanii viitoare.
"Vom incerca de asemenea sa readucem in atentia Ministerului Finantelor si a Guvernului beneficiile vanzarii pe Bursa a pachetelor reziduale pe care statul le detine la companii", a explicat oficialul CNVM.
O alta masura anticriza este sustinerea crearii in Romania a unei platforme de tranzactionare regionale in care sa fie atrasi emitentii din statele din regiune.
"Am purtat discutii mai mult cu reprezentantii Depozitarului Central despre punerea in functiune a unei platforme multilaterale de tranzactionare prin care sa se atraga actiuni indesebi ale emitentilor din tarile din regiune. O astfel de platforma va fi benefica pentru piata locala de capital, si vom sprijini acest demers", a spus Anghelache.
Masurile anticriza luate pentru a ajuta piata de capital sa treaca de criza financiara vor musca insa adanc din veniturile si incasarile Comisiei. Principalele surse de finantare ale arbitrului pietei de capital sunt veniturile obtinute din comisioanele aplicate tranzactiilor de pe pietele reglementate.
Dupa ani la rand in care veniturile incasate din diferite categorii de comisioane inregistrau depasiri si de 300% peste pragul bugetat intial, in care Comisia incheia anul cu excedent, anii 2008 si 2009 vor fi primii ani pe minus ai Comisiei.
In 2006, Comisia a obtinut un excedent de 17,1 mil. lei (4,85 mil. euro), in timp ce in 2007 - an in care tranzactiile bursiere au inregistrat o crestere spectaculoasa, excedentul a fost de 25 mil. lei (7,5 mil. euro).
Despre bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2008, aprobat de Parlament in decembrie 2007 cu un excedent prevazut de 200.000 de lei, oficialul CNVM a declarat ca "incasarile au fost sub nivelul veniturilor prognozate prin buget. La cheltuieli am avut economii care au reprezentat 40% din cheltuielile pe care noi le-am prognozat prin buget".
Si bugetul pentru anul 2009 va suferi modificari sub impactul crizei financiare. Trimis la Parlament de la sfarsitul lunii noiembrie pentru a fi aprobat, bugetul pe 2009 al Comisiei va fi refacut si adapat noilor conditii ale pietei.
"Luand aceste masuri de reducere a veniturilor, proiectia pe care am facut-o in luna octombrie pentru bugetul pe 2009 nu se mai potriveste cu realitatile zilei. Astfel ca in aceste zile refacem bugetul pe 2009 din prisma veniturilor care vor fi mai mici, dar si din prisma reducerii cheltuielilor. Vrem ca pana la inceputul saptamanii viitoare sa finalizam proiectia bugetului", a explicat Gabriela Anghelache.
Una dintre masurile anticriza are in vedere extinderea monitorizarilor asupra entitatilor pietei de capital care prezinta risc crescut, precum si alocarea de resurse tematice pentru realizarea de controale tematice. Aceasta masura vine dupa ce Comisia a descoperit grave nereguli la societatile de brokeraj Orizont Vest si Broker Cluj in urma unor controale. In cazul Orizont Vest, Comisia a interzis conducatorilor societatii de brokeraj si reprezentantilor compartimentului de control intern sa mai desfasoare activitati pe piata de capital pe o perioada de trei ani, i-a amendat cu un total de 23.100 de lei (5.500 de euro), si a cerut actionarilor lichidarea societatilor.
In cazul Broker Cluj, Comisia a decis suspendarea de la tranzactionare pe termen nedeterminat a actiunilor Broker Cluj (BRK), i-a suspendat autorizatia de functionare a firmei de brokeraj pentru doua saptamani, in urma descoperirii unei frade de aproape 200.000 de euro realizata de angajatii sucursalei din Deva a Broker. Frauda de la Broker a declansat unul dintre cele mai mari scandaluri de pe Bursa din ultimii ani.
"Prin suspendarea Broker Cluj nu am vrut decat sa facem posibila derularea controlului in bune conditii. Pe de o parte, pentru ca problemele de la sediul secundar Deva au fost de o gravitate extraordinara, in sensul ca acolo existau clienti care figurau doar la sediul secundar, fara ca portofoliile lor sa existe in realitate. Si atunci orice organ de control isi pune intrebarea daca aceasta situatie nu se poate repeta si in alta parte", a spus presedintele CNVM.
Ea a adaugat ca Comisia nu detine semne care sa indice ca ar mai fi probleme si la alte sucursale, insa ca vor fi derulate controale si la alte sucursale ale Broker Cluj.
Referitor la efectul pe care il are suspendarea activitatii asupra celor peste 10.000 de clienti si 15.000 de investitori ai Broker Cluj, presedintele Comisiei a spus ca: "Nu putem sa protejam investitorii din moment ce la o sucursala a Broker Cluj a avut loc o frauda, ci trebuie sa aplicam reglementarile legale. Investitorii care nu au nicio vina probabil vor intra sub incidenta regulilor care se refera si la compensatii in astfel de situatii. Trebuie vazut ce verdict va da justitia in acest caz, si daca vor fi gasite anumite persoane vinovate, actionarii vor primi compensatii din partea Fondului de Compensare care ulterior va actiona importiva celor vinovati", a explicat ea.
Gabriela Anghelache, 69 de ani, este detinatoarea celui mai longeviv mandat de presedinte al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pe care o conduce din iunie 2001. Este doctor in economie si sef al catedrei de moneda la Academia de Studii Economice din Bucuresti din 1999. Este autoarea a patru lucrari de specialitate despre piata de capital. Si-a inceput cariera profesionala ca economist in cadrul Bancii Romane de Comert Exterior in 1973.
Cum arata planul anticriza al CNVM:
  • Reducerea cu 50% a cotei aplicate la valoarea tranzactiilor derulate pe piata de la 0,08% la 0,04% pentru perioada 1 febr.-31 iulie 2009;
  • Suspendarea pana la 31 dec. 2009 a cotei de 0,08% aplicata la valoarea tranzactiilor cu titluri de stat;
  • Mentinerea pana la sfarsitul anului a masurii de suspendare a cotei de 0,1% aplicata la valoarea ofertelor publice de vanzare pentru listarea companiilor care s-au aflat in proprietatea statului sau care se privatizeaza;
  • Autorizarea imediata si fara costuri a documentelor de IPO pentru companiile la care statul detine participatii;
  • Suspendarea tarifelor percepute pentru modificarea actelor constitutive ale societatilor de brokeraj care vor sa fuzioneze;
  • Extinderea monitorizarii la entitatile pietei de capital;
  • Sustinerea crearii unei platforme de tranzactionare regionale;
  • Stimularea introducerii unor noi instrumente financiare, inclusiv pentru acoperirea riscului;
  • Implicarea in diversificarea serviciilor oferite investitorilor de catre entitatile pietei.

 

 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO