Burse - Fonduri mutuale

Conturile individuale au adus randamente peste piata

23.09.2008, 20:35 32

Putine conturi individuale au reusit sa bata indicii bursieri anul acesta, in ciuda plasamentelor mult mai flexibile care le sunt permise, cele care au reusit insa sa speculeze au marcat randamente anuale de pana la 30%.

Conturile individuale se adreseaza in special investitorilor cu disponibilitati financiare ridicate, suma cu care poate fi deschis un astfel de cont variind intre 100.000 de lei si 400.000 de lei.
Diferenta dintre un cont si un fond de investitii consta in faptul ca fondul de investitii trebuie sa respecte anumite cerinte legate de alcatuirea portofoliului, in timp ce administratorul unui cont individual poate investi practic in orice tip de instrument, cu conditia sa fie respectata structura de portofoliu stabilita cu clientul. In plus, personalizarea politicii de plasament si flexibilitatea mult mai ridicata in raport fondurile de investitii influenteaza decisiv randamentul final al contului.
Activele conturilor individuale au scazut cu aproape 25% anul acesta, atat pe fondul corectiilor bursiere drastice, dar si al lichidarii unui numar de portofolii. Astfel, la sfarsitul lunii august, 11 societati de administrare a investitiilor gestionau un numar de 137 de conturi individuale in valoare de 44,8 milioane de lei, potrivit informatiilor furnizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Fata de inceputul anului, valoarea portofoliilor a scazut cu 25%, doar in intervalul cuprins intre lunile iunie si august fiind raportata o pierdere in active de aproape de 3 milioane de lei.
"Conturile individuale au inregistrat rezultate bune, printre cele mai bune performante fiind conturile a doi clienti care au obtinut un randament de 30%, respectiv 22% in ultimele 12 luni. Cu o parte din conturi am iesit de pe piata de actiuni si am investit in bilete la ordin, instrumente cu venit fix, fie am speculat trendurile de revenire ale pietei de actiuni", a spus Eugen Voicu, presedintele societatii Certinvest care gestioneaza portofolii in valoare de aproape 16 milioane de lei.
"Am reusit sa marcam scaderi mai mici decat cele ale pietei. Dar in momentul de fata nu cred ca la "randamentul" Bursei trebuie sa ne raportam, ci la un randament absolut. E greu sa faci un pariu atunci cand piata scade, iar clientii conturilor inteleg ca este vorba de o scadere generalizata a pietelor de actiuni", a spus Corneliu Stanciu, director general al societatii de administrare Zepter cu portofolii individuale in gestiune in valoare de peste un milion de lei.
Investitorii care au deschise conturi individuale au un grad de sofisticare financiara mai ridicat decat cel al investitorilor in fonduri mutuale, alegand alaturi de administrator strategia de investitii a contului. In conturi individuale investesc cel mai frecvent clientii de private banking, ca alternativa de diversificare a plasamentelor.
"Nu am iesit de pe piata de actiuni, pentru ca strategia de investitii stabilita impreuna cu clientii nu a permis acest lucru. Niciuna dintre companiile la care investitorii sunt actionari nu a dat faliment, chiar daca in mod paradoxal actiunile au scazut cu 40% pe Bursa. Refugiul in depozite bancare, strategie folosita in cazul fondurilor mutuale, nu este o solutie. Daca clientii doreau sa investeasca in depozite, ar fi putut face acest lucru singuri", a explicat Stanciu de la Zepter AM.
Piata locala a conturilor individuale, aflata in stadiul incipient de dezvoltare, este disputata de societatile de administrare, a caror principala linie de business este gestionarea fondurilor de investitii, si de societatile de brokeraj. Anul trecut, in contextul unei piete bursiere in crestere cu peste 25%, activele conturilor individuale au crescut cu aproape 20 de milioane de lei, administratorii anuntand randamente anuale de pana la 50%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO