Burse - Fonduri mutuale

Copos si grupul de la Cluj au mutat lupta pentru hotelul Hilton pe RASDAQ

Copos si grupul de la Cluj au mutat lupta pentru hotelul Hilton pe RASDAQ
04.04.2008, 20:10 69

Firma Ana Imep, controlata de omul de afaceri George Copos, si Tehnofrig Cluj, societate controlata de Dorel Goia si Horia Ciorcila - presedintele Bancii Transilvania, au inceput o cursa a ofertelor pentru preluarea unui pachet semnificativ din societatea Athenee Palace (ATPA), care detine 36% din hotelul Hilton din Bucuresti.
Ana Imep a lansat o oferta publica de preluare pentru un pachet de 31,5% din actiunile Athenee Palace, firma listata pe Bursa RASDAQ, la un pret de 11 lei/actiune, dupa ce Tehnofrig anuntase ca ofera 10 lei/actiune, pentru un pachet de 13,82% din societate. Oferta lui Copos, cu 10% mai mare decat cea a Tehnofrig, evalueaza Athenee Palace la 18,8 mil. euro si, implicit, indica o valoare de 52,2 mil. euro pentru hotelul Hilton.
Deocamdata, ambele oferte sunt suspendate de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) pana la publicarea unor amendamente privind majorarea pretului de oferta, ceea ce ar putea insemna ca cele doua parti pregatesc oferte mai mari.
Copos si Tehnofrig se judeca de doi ani pentru pachetul majoritar de 52% din actiunile Athenee Phoenix Group, compania care detine hotelul de cinci stele din centrul Bucurestiului. Copos controleaza in prezent pachetul respectiv de actiuni, insa reprezentantii Tehnofrig sustin ca jumatate din actiuni i-ar reveni de drept companiei clujene.
Nici George Copos si nici reprezentantii Tehnofrig nu au putut fi contactati ieri pana la inchiderea editiei. Oferta Tehnofrig, intermediata de BT Securities, a inceput pe 20 martie, in timp ce oferta lansata de Ana Imep, intermediata de Intervam, ar urma sa inceapa luni, 7 aprilie. Ambele oferte se incheie pe 25 aprilie.
De la jumatatea lunii martie, cand a fost anuntata oferta Tehnofrig pentru preluarea Athenee Palace, si pana in prezent, pretul actiunilor a crescut de peste trei ori pe RASDAQ, de la 4,6 lei la 15 lei, evaluand compania la 25,6 mil. euro. In aceasta perioada s-au transferat peste 3% din actiunile companiei. Titlurile ATPA sunt printre putinele care au inregistrat cresteri semnificative in acest an pe Bursa.
Principalul actionar al Athenee Palace este Ministerul pentru IMM-uri, care detine 34% din actiuni, in timp ce Tehnofrig detine impreuna cu firma Tempus Invest SRL un pachet de 20% din actiuni, iar restul de 47% sunt ale micilor actionari.
Hotelul Hilton a inregistrat anul trecut venituri de circa 22 mil. euro si o marja de profit de a-proape 50%. Copos a platit pentru pachetul de 52% din actiuni preluat in 2005 intre 18 si 20 mil. euro. Tehnofrig a reclamat in instanta jumatate din actiunile preluate de Ana Hotels la Hilton, afirmand ca o intelegere pe care o avea cu Copos prevedea ca societatile Tehnofrig si Ana Hotels sa preia pachete egale la hotelul de pe Calea Victoriei. Pe de alta parte, Ana Hotels sustine ca societatea clujeana nu a venit la timp cu banii, conform intelegerii, astfel incat ea a platit tot pachetul si de aceea considera ca ii revine in totalitate. Procesul dintre cele doua societati este inca in derulare la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO