Criza datoriilor a deschis ochii investitorilor pentru fondurile de obligaţiuni care au bătut fondurile monetare la intrări de bani

16 ian 2012 Autor: Roxana Pricop

Fondurile de obligaţiuni au atras de la investitori 440 milioane de lei anul trecut, cel mai ridicat nivel din rândul fondurilor mutuale, în condiţiile în care investitorii au prins curaj să îşi asume riscuri şi să profite astfel de dobânzile ridicate de pe piaţa instrumentelor cu venit fix.

Tabloul intrărilor nete în fondurile mutuale arată un peisaj complet schimbat în 2011 faţă de ceea ce s-a întâmplat anul precedent. Nu doar intrările nete s-au contractat la jumătate până la 993 milioane de lei, schimbări importante au avut loc şi în preferinţele investitorilor, potrivit statisticilor emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). Mai exact, dacă în 2010, fondurile de obligaţiuni înregistrau intrări nete de 154 milioane de lei, situându-se pe locul doi în topul vânzărilor, la mare distanţă de fondurile monetare care câştigau poziţia de lideri cu sume nete atrase de peste un miliard de lei, în 2011 a avut loc o rocadă: fondurile de obligaţiuni au devenit lideri cu intrări de 439,6 milioane de lei, sumă peste cele 331,9 milioane de lei atrase de fondurile monetare. Din fondurile diversificate au continuat să iasă bani şi în 2011, respectiv 38,5 milioane de lei. Fondurile de acţiuni locale au pierdut 4,1 milioane de lei sub forma retragerilor nete, în timp ce fondul de acţiuni al ING, înregistrat în Luxemburg, a strâns circa 36,6 mil. lei.

Structura intrărilor nete pe fiecare categorie de fond mutual în parte este importantă pentru că scoate la iveală, pe de o parte, care a fost miza anului 2011 în reţelele bancare de distribuţie dar şi faptul că investitorii au fost dispuşi să rişte mai mult pentru că fondurile de obligaţiuni au un profil de risc mai ridicat decât fondurile monetare. Fondurile de obligaţiuni investesc în ti­tluri de stat, ale căror dobânzi au crescut vertiginos anul trecut în condiţiile crizei datoriilor suverane din zona euro.

Din rândul fondurilor de obliga­ţiuni, cele mai vândute au fost fondurile administrate de BCR şi Banca Transilvania, performanţă realizată graţie reţelelor bancare de distribuţie.

În 2011 clasamentul celor mai mari administratori de fonduri mutuale a rămas neschimbat: Erste Asset Management conduce cu active în ges­tiune de 2,782 mld. lei şi cu o cotă de piaţă de 35,3%, urmat la mică distanţă de Raiffeisen Asset Management cu active de 2,658 mld. lei şi cu o cotă de piaţă de 33,7%, iar pe locul al treilea se situează ING Asset Management cu active de 1,104 mld. lei de la două fonduri înregistrate la Luxemburg, dar administrate local.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bursă
, fonduri de obligaţiuni
, fonduri monetare

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine